Elena Udrea despre relaţia extraprofesională cu Băsescu: "Este parte din campania de defăimare dusă împotriva preşedintelui"
Într-un interviu acordat pentru Banatul meu, Elena Udrea vorbeşte despre relaţia cu Traian Băsescu şi despre realizările sale la ministerul Turismului.
"Se bârfeşte mult despre o relaţie dincolo de cea profesională între dumneavoastră şi preşedinte. Care este adevărul?", sună întrebarea reporterului, Elena Udrea replicând caustic: "Relaţia mea cu Traian Băsescu este parte din campania de defăimare dusă împotriva preşedintelui. Toţi bărbaţii din jurul lui Băsescu sunt corupţi, iar femeile sunt aruncate direct într-o zonă de cancan".
Fostul ministrul adaugă că, dacă la început "a fost un subiect de glumă, ne amuzam pe seama lui, acum a devenit mult mai mult de atât. Mă deranjează că aceste bârfe intră în categoria lucrurilor denigratoare", potrivit newstimisoara.ro.
Despre activitatea sa la minister, Udrea spune că "turismul a fost interesant doar atâta timp cât a fost ceva de privatizat. Infrastructura e în mare parte în mâna unora ce au vrut să facă doar afaceri". Chiar şi aşa, citându-l pe fostul ei maestru în avocatură, spune că modeşti trebuie să fie doar proştii, aşa că nu îţi reproşează nimic, cu excepţia faptului că "puteam să înţeleg mai repede cum funcţionează un minister".
În ceea ce priveşte Guvernul Negoiţă, Elena Udrea este de părere că acesta va trece de parlament, motivaţia fiind că aleşii nu vor să rişte organizarea unor alegeri anticipate.
Citeşte şi
Băsescu vrea să se însoare cu Elena Udrea, potrivit fostului ţărănist Vlad Roşca