El Pais a publicat fotografii de la petrecerile lui Berlusconi la vila sa - FOTO
Mult mediatizatele petreceri date de Silvio Berlusconi la vila sa din Sardinia au ajuns şi în presa spaniolă. Cotidianul El Pais a publicat vineri câteva fotografii realizate la una dintre petreceri şi a pus paie pe foc în scandalul în care premierul italian este acuzat de abuz în serviciu. Berlusconi este anchetat pentru că şi-ar fi adus oaspeţii în Sardinia cu avionul oficial.
Fotografiile îl arată pe Silvio Berlusconi înconjurat de tinere
îmbrăcate sumar. În Italia, fotografiile nu au fost publicate pentru că
parchetul din Roma a ordonat confiscarea a sute de poze realizate în
timpul petrecerilor date de Berlusconi la vila sa. Decizia a fost luată
după ce premierul a făcut plângere că îi este încălcat dreptul la viaţă
privată.
Parchetul i-a dat dreptate în acest caz, dar a deschis şi o anchetă împotriva lui Berlusocni, acuzat că a folosit avionul oficial ca să-şi transporte oaspeţii în Sardinia. Corriere dela Sera susţine că dovadă ar fi alte fotografii făcute pe aeroport.
Berlusconi spune că nu este vinovat de nimic şi respinge acuzaţiile că ar fi avut relaţii cu o minoră, zvon din cauza căruia soţia premierului a cerut divorţul. Ca să fie convingător, Berlusconi a jurat pe cei cinci copii ai săi. Adolescenta de 18 ani, care îl alintă Papi, a dat şi ea asigurări că Silvio este doar un prieten de familie. Aşa se explică şi faptul că Berlusconi s-a dus la petrecerea de majorat a tinerei şi i-a dăruit un colier de aur.