Edilii sectorului 1 anunţă continuarea programului "Cornul şi laptele" în 2009-2010
La doar câteva ore după ce reprezentanţii Primăriei sectorului 1 comunicaseră NewsIn, miercuri, că programul "Cornul şi laptele" riscă să fie întrerupt, anul acesta, din lipsă de fonduri, edilii au revenit cu precizarea că programul se va derula şi în 2009-2010, în condiţiile stabilite de Executiv.
"Programul se va derula în anul şcolar 2009-2010 în toate unităţile de învăţământ de pe raza Sectorului 1. Licitaţiile pentru atribuirea contractelor au fost deja finalizate, programul urmând să se desfăşoare în condiţiile stabilite de Guvernul României", spun reprezentanţii primăriei, într-un comunicat de presă.
Reprezentanţii Primăriei Sectorului 1 declaraseră că programul "Cornul şi laptele" ar putea fi îngheţat în anul şcolar ce va debuta în mai puţin de o lună, pentru că guvernul nu a alocat banii necesari distribuirii alimentelor în şcoli.
"Nu am primit nici măcar banii pentru salariile profesorilor, pentru (...) nici atât. Este posibil ca programul să fie întrerupt pentru anul acesta, dar nu ştim sigur", a declarat consilierul primarului sectorului 1, Alexandru Ichim.
Elevii şcolilor din sectoarele 2
, 5 şi 6 vor primi în continuare corn şi lapte, licitaţiile fiind
finalizate, după cum au declarat, tot marţi, responsabili din primării.
Anul trecut, furnizorii produselor alimentare fuseseră stabiliţi încă
din luna august, când prefectul de atunci, Ion Ţincu, făcea asigurări
că totul decurge bine şi nu vor fi probleme în privinţa asigurării
cornului şi laptelui în unităţile de învăţământ. Anul acesta, la mai
puţin de o lună până la începutul anului şcolar, instituţiile implicate
în administrarea financiară şi monitorizarea programelor sociale şi de
sănătate din şcoli amână să anunţe detalii legate de acest program.
Proiectul "Lapte şi corn" a început pentru clasele I-IV în anul şcolar
2002-2003, în timpul guvernării Năstase şi ulterior a fost extins
astfel încât, beneficiau de program şi
preşcolarii, dar şi elevii claselor V-VIII.
Laptele şi cornul nu sunt singurele alimente care ar trebui distribuite
gratuit în şcoli. Cu implicarea Ministerului Sănătăţii şi al
Ministerului Agriculturii, în şcoli ar trebui să se mai deruleze şi
alte programe de sănătate, cum ar fi "Linguriţa de miere" şi "Mărul".