Ecaterina Andronescu: Studenţii care au urmat Dreptul la Spiru Haret vor susţine din nou examenul de licenţă
"Studenţii care au absolvit specializarea Drept cu o durată de trei ani la universitatea Spiru Haret vor fi nevoiţi să îşi completeze numărul de credite şi să reia examenul de licenţă la o altă instituţie de învăţământ acreditată", a anunţat sâmbătă Ecaterina Andronescu.
"Conform legii se impune completarea a 240 de credite de studii transferabile, cu îndeplinirea tuturor obligaţiilor profesionale din planurile de învăţământ şi susţinerea examenului de licenţă. Legea românească stabileşte pentru studiile de drept o durată de patru ani, ceea ce în echivalent de credite transferabile înseamnă 240 de credite. Studenţii de la Spiru Haret au doar 180 de credite", a explicat ministrul Educaţiei.
Printre măsurile propuse de Ministerul Educaţiei pentru intrarea în legalitate a Universitatăţii Spiru Haret se mai numără şi obligaţia instituţiei de învăţământ de a corela cifrele de şcolarizare cu elementele legate de capacitatea instituţională şi reducerea acestora, astfel încât să fie asigurate standardele naţionale de asigurare a calităţii.
Potrivit Ecaterinei Andronescu, s-a constatat că la "Spiru Haret" raportul student pe cadru didactic este de 438 de studenţi la un profesor, în timp ce în evaluările pe care le face ARACIS-ul, acest raport nu trece de 25 de studenţi la un profesor.
Ministerul Educaţiei a decis sâmbătă închiderea centrelor teritoriale de ID ale Universităţii "Spiru Haret" şi invalidarea a 92 de titluri universitare de conferenţiar şi de profesor universitar.
Corpul de Control al Ministerului Educaţiei a întocmit lista celor 92 de persoane care au obţinut ilegal aceste titluri, printre acestea numărându-se Dan-Radu Ruşanu, senator PNL, Jenică Drăgan, fost sef al Direcţiei arme, explozivi şi substanţe chimice din IGP, precum şi Aurelian Bondrea, fiul rectorului de la Universitatea "Spiru Haret".
Citeşte şi Ecaterina Andronescu: Toate centrele ID din cadrul Universităţii Spiru Haret vor fi desfiinţate