EBA, pe bancheta din spate a imobiliarilor lui Videanu
Duminica trecută, după ce a aflat că a cîştigat mandatul de europarlamentar, fiica cea mică a preşedintelui a zîmbit frumos la fotografi, a bîiguit ceva neimportant, după care s-a urcat într-un Range Rover negru şi a tulit-o, căci trebuia să ajungă "acasă, în Modrogan", la o mini-petrecere PD-L de sărbătorire a victoriei.
Asta ar fi fost total neinteresant, dacă nu ne-ar fi atras atenţia un detaliu foarte important: gipanul negru care a transportat succesurile Elenei Băsescu în văzul televiziunilor nu purta numele stăpînei pe numărul de înmatriculare. ? B 04 EOP este maşina folosită în seara alegerilor, în timp ce maşina mezinei preşedintelui este înmatriculată cu numărul B 07 EBA. Nu, n-a fost deloc o greşeală, căci Nuţi era într-adevăr foarte fericită, dar nu mahmură după o noapte în Bamboo. Deci n-a fost o confuzie faptul că s-a urcat într-o altă maşină, identică cu a ei.
Citeşte mai mult în Academia Caţavencu