MENIU

Duvăz: PSD ar putea sprijini moţiunea PNL împotriva Guvernului Boc II

Duvăz a afirmat că PSD ia în considerare semnarea moţiunii iniţiate de PNL împotriva Guvernului Boc II.
Foto: NewsIn

Purtătorul de cuvânt al PSD, Bogdan Niculescu Duvăz, a afirmat la Realitatea TV, că PSD ia în considerare sprijinirea moţiunii de cenzură iniţiate de liberali împotriva Guvernului Boc II, fapt ce ar duce la căderea Cabinetului.

În emisiunea Realitatea Zilei, de vineri seară de la Realitatea TV, purtătorul de cuvânt al PSD, Bogdan Niculescu-Duvăz, s-a eschivat de la un răspuns ferm privind susţinerea demersului liberalilor.

"Eu cred ca da. Trebuie chibzuit foarte limpede, trebuie vorbit cu colegii noştri din Opoziţie", a afirmat Duvăz întrebat dacă PSD va susţine moţiunea liberalilor împotriva actualului Guvern. 

De asemenea, senatorul PNL Teodor Meleşcanu a afirmat că "totul depinde de PSD", întrebat dacă actualul Guvern rezistă 45 de zile. În contextul în care moţiunea ar fi depusă luni şi ar fi sprijinită de PSD, Guvernul Boc II ar cădea în aceeaşi zi.

"Deci dacă luni depunem moţiunea de cenzură rezistă (Guvernul Boc II)- n. red.) exact până luni, adică până poimâine (senatorul se referă la ziua de luni - n. red.). Daca PSD continuă acest joc tulbure, evident ca moţiunea nu va trece", a spus Meleşcanu.

Crin Antonescu spunea joi că modul de împărţire a portofoliilor cu titlu de interimat va face obiectul unei moţiuni de cenzură din partea liberalilor. Mai ales că acum Guvernul nu are majoritate parlamentară.

PNL a anunţat joi că va iniţia şi va depune o moţiune de cenzură împotriva guvernului actual, Boc II sau Băsescu II, un guvern fără legitimitate şi sprijin parlamentar, total nereprezentativ, care este responsabil de distrugerea, în nouă luni, a tot ceea ce România  acumulase în ultimii 10 ani. Mai mult, preşedintele liberal, Crin Antonescu, a cerut PSD-ului susţinerea moţiunii.