MENIU

Dragnea: Numărul locuitorilor va conta la acordarea fondurilor pentru autorităţile locale

Foto: NewsIn

Preşedintele Asociaţiei Consiliilor Judeţene, Liviu Dragnea, şi ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, au susţinut la discuţiile cu autorităţile locale pe legile descentralizării de la Buşteni că reducerea şi finanţarea personalului bugetar din teritoriu se va face în funcţie de noi standarde de cost

Social-democratul Liviu Dragnea a declarat că principalul principiu de acordare a fondurilor pentru autorităţilor locale va privi numărul de persoane dintr-o localitate.

"Suntem aproape de finalizarea unor standarde de calitate şi de cost privind educaţia, ca principiu s-a convenit ca banul să urmărească elevul, practic să fie un standard de cost şi în funcţie de numărul de elevi să se acorde banii pentru funcţionarea educaţiei. În ceea ce priveşte celelalte domenii, protecţia socială, şi alte competenţe pe care le au administraţiile locale să folosim acelaşi principiu", a declarat Dragnea. 

El a precizat că în cursul zilei de duminică vor fi trase concluziile şi va fi "încheiat un material care va fi supus după aceea aprobării politice în coaliţie, în Guvern, eventual în Parlament".

"Sper să finalizăm normativul de personal în aşa fel încât să vedem dacă personalul din administraţia locală este mai mult decât necesar sau dacă este dimensionat corect în aşa fel încât săptămâna viitoare să luăm o decizie care să poată determina o raţionalizare a cheltuielilor banilor publici", a mai spus Dragnea.

Ministrul de Finanţe, Gheorghe Pogea, a declarat că prin pachetul de legi privind descentralizarea se va urmări "depolitizarea" procesului de alocare a resurselor de la bugetul de stat către autorităţile locale, reducerea la minim a cheltuielilor de funcţionare şi resposabilizarea colectării taxelor de către acestea.

"Vrem să transparentizăm procesul, vrem să-l depolitizăm, deci să fie un proces transparent de alocare a resurselor publice (...) Cheltuielile de funcţionare ale statului trebuie să scadă ca pondere în PIB în favoarea cheltuielilor de dezvoltare şi investiţii. Deci vrem să transferăm multe competenţe şi decizii de la nivel central la nivel local, astfel încât bugetul pe 2010, pe care-l construim în acest an, să aibă la bază, atunci când discutăm despre transferul de sume de la bugetul de stat către autorităţi, normativele de personal, standarde de calitate şi standarde de cost minim", a explicat Pogea.

De asemenea, ministrul a declarat că "dacă facem descentralizarea administrativă a cheltuielilor dreptul autărităţilor locale de a dispune de cheltuieli, în baza propriilor programe de dezvoltare, atunci transferăm şi venituri mai multe dar şi responsabilitatea colectării". "Pentru că nu este posibil să găsim autorităţi locale care au grad de colectare sub 20%-30%, media pe ţară este 79,4%, deci va trebui să punem puţină ordine şi în aceste organisme de monitorizare şi control", a mai precizat Pogea.