MENIU

Dragnea: Despre educaţie încă n-am convenit dacă ne asumăm răspunderea

Vanghelie: Dacă vom strabili toate coordonatele o să asumăm şi răspunederea
Foto: NewsIn

Liderii PSD se află pe poziţii diferite în ceea ce priveşte adoptarea Codului educaţiei, Marian Vanghelie admiţând varianta asumării răspunderii, în timp ce Liviu Dragnea şi Marian Oprişan susţin că încă nu s-a convenit în coaliţie asupra acestei variante.

Vicepreşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că liderii coaliţiei nu au convenit asumarea răspunderii pe Legile educaţiei. "Pe educaţie nu e vorba (de asumarea răspunderii - n.r.), ci pe legea salarizării, de eficientizaera cheltuielilor publice şi restructurarea agenţiilor. Despre educaţie înca n-am convenit dacă ne asumăm răspunderea. A rămas să prezinte doamna Andronescu o primă lectură miercuri în Guvern. Pe Codul educaţiei o sa avem o informare şi azi şi noi insistăm în continuare pentru dezbatere pe acest Cod al educaţiei, care e foarte important. Încă n-am decis în coaliţie dacă mergem pe asumarea răspunderii sau pe dezbateri în Parlament, noi insistăm pe procedura parlamentară. Nu am luat în calcul varianta asumării, mergem în continuare pe varianta dezbaterii în Parlament", a spus Dragnea.

Totodată, liderul PSD Vrancea, Marian Oprişan, a susţinut că "în primul rând este foarte normal ca Ministerul Educaţiei să prezinte un punct de vedere în 14 august, adică să vină cu Codul aşa cum îl vede Ministerul Educaţiei". "În acel moment discutăm care este procedura pentru că părerea noastră rămâne că acest Cod al educaţiei şi învăţământului trebuie să devină parte serioasă a unei dezbateri publice", a mai declarat liderul PSD.

Pe de altă parte, preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat că în ceea ce priveşte Legile educaţiei "lucrurile se pot rezolva exact cum trebuie să se rezolve, le punctăm şi dacă va fi necesar trebuie să ne asumăm şi răspunderea pentru că este firesc pe legile pe care le-am stabilit".

Executivul îşi va asuma răspunderea în Parlament pentru Legea salarizării unice, restructurarea agenţiilor guvernamentale, interzicerea cumulului pensie-salariu şi Legile educaţiei, a anunţat premierul Emil Boc.
Primul ministru a precizat, la finalul şedinţei coaliţiei PSD-PDL, că Executivul îşi va asuma răspunderea pe 2 septembrie.