Doi ofiţeri de la IGPR vor sprijini autorităţile locale în cazul jafului de la Cluj
Doi ofiţeri din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale a Inspectoratului Generalal Poliţiei Române vor sprijini autorităţile clujene la ancheta desfăşurată în cazul jafului armat petrecut vineri după-amiază, la o sucursală a Băncii Transilvania. Până în prezent au fost deja audiate peste 20 de persoane.
Peste 20 de persoane au fost audiate până acum la Cluj-Napoca, în cazul jafului armat de sucursala Băncii Transilvania. Ca să-i găsească pe atacatori şi pe eventualii complici, oamenii legii organizează şi la această oră filtre la ieşirile din oraş, dar şi în alte localităţi.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române, o echipă formată din doi specialişti ai Serviciului pentru Protecţia Patrimoniului s-au deplasat, vineri seară, la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj, pentru a participa la cercetări.
De asemenea, mai precizează IGPR în comunicat, s-a dispus ca inspectorul şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj să ia toate măsurile necesare pentru a asigura desfăşurarea anchetei în condiţii optime şi cu rapiditate.
Reamintim că doi bărbaţi au intrat, vineri, în jurul orei 17.00, într-o unitate bancară a Băncii Transilvania din cartierul Mănăştur din Cluj-Napoca, au ameninţat casiera şi pe paznicul băncii, reuşind să sustragă o sumă de bani.
Surse din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj au declarat, corespondentului NewsIn, că bărbaţii aveau feţele acoperite şi, potrivit martorilor, unul dintre ei avea ceva în mână cu care ameninţau casiera şi pe cele 10-15 persoane din incinta clădirii.
Poliţiştii nu sunt încă siguri că jefuitorii erau înarmaţi, însă imaginile video din incinta băncii sunt deja analizate de către anchetatori. Poliţiştii au sosit la faţa locului, după ce a fost apăsat butonul de panică.
Nimeni nu a fost rănit în timpul acestui jaf şi reprezentanţii băncii verifică dacă s-au furat ceva sume de bani. Inspectorul şef al IPJ Cluj, comisar-şef Ioan Păcurar, s-a deplasat şi el la faţa locului. Poliţia face verificări în trafic pentru a depista jefuitorii, care ar fi părăsit sediul unităţii cu ajutorul unei maşini.