MENIU

Dinu Patriciu: Îmi voi vinde toate companiile, când acestea vor ajunge la maturitate

Foto: NewsIn

Omul de afaceri Dinu Patriciu a declarat Agenţiei NewsIn că îşi va vinde toate companiile, atunci când acestea vor ajunge la maturitate, la fel cum a făcut şi în cazul Rompetrol.

"Cumpăr, dezvolt şi apoi vând. Venture-capital (capital de risc, n.r.). Asta am făcut toată viaţa. Asta se va întâmpla cu toate investiţiile mele ajunse la maturitate. Eu nu fac afaceri de familie", a precizat Dinu Patriciu.

Societatea Rompetrol a fost înfiinţată în 1974, iar în 1993 se privatizează prin metoda MEBO (achiziţie de către directori şi angajaţi). Omul de afaceri Dinu Patriciu a achiziţionat în 1998 pachetul majoritar al Rompetrol SA de la salariaţi.

În 1999, Patriciu a înfiinţat The Rompetrol Group, holdingul sub care avea să adune toate companiile ce au fost ulterior achiziţionate de către el. În acelaşi an, Rompetrol realizează prima sa achiziţie importantă, Rafinăria Vega din Ploieşti.

În 2001, Dinu Patriciu cumpără Rafinăria Petromidia, singura din România aflată la ţărmul Mării Negre. Rompetrol a preluat 69,9% din acţiunile rafinăriei şi se obliga la acea dată să plătească 50 milioane de dolari în cinci ani pentru pachetul de acţiuni, plus planul de investiţii de 200 milioane dolari. Petromidia şi-a schimbat apoi numele în Rompetrol Rafinare SA.

În prezent, omul de afaceri român Dinu Patriciu deţine DP Holding (Rompetrol Holding), grup căruia i-a schimbat recent denumirea, pentru a nu crea confuzie cu Grupul Rompetrol, pe care l-a vândut companiei de stat din Kazahstan, KazMunaiGaz. DP Holding numără circa 250 de societăţi din domenii precum mass-media, real-estate, energie, bancar şi IT.

Altfel, The Rompetrol Group (TRG) a făcut parte din Rompetrol Holding, până în august 2007, când Patriciu a vândut 75% din acţiunile TRG către KazMunaiGaz. De asemenea, la 26 iunie 2009, Dinu Patriciu a anunţat că a vândut kazahilor restul de 25% din acţiuni. Astfel, acum Grupul Rompetrol este deţinut 100% de KazMunaiGaz.