Despre curve şi droguri, un interviu cu Marian Preda, şeful comisiei prezidenţiale pentru analiza riscurilor sociale
Marian Preda, profesor şi decan la Sociologia din Bucureşti, este şeful Comisiei prezidenţiale pentru analiza riscurilor sociale şi demografice din România, cunoscută mai bine sub numele de Comisia prezidenţială pentru curve şi tras în venă. Raportul comisiei ne-a arătat cît de hîdă este viaţa noastră de fiecare zi. A, nu, nu este doar despre cum mă descurc, cum fur, cum trag în piept, nu doar astea, ci din punct de vedere al felului nostru de a ne purta ca români din România. Politica ne-a terminat, felul de a fi ne-a omorît, iar noi ne-am furat. Ce ne-a mai rămas? Căciula. Tot înainte, tovarăşi!
Reporter: Sînteţi şeful Comisiei pentru curve şi droguri?
Marian Preda: Ha, ha. Nu, povestea asta nu are nici 1% din ponderea raportului. Am fost dezamăgit, fiind prima mea experienţă de acest tip cu presa. Întrebările, demersurile presei, chiar dacă au părut tendenţioase, au fost deştepte. Şi-au pus întrebări, au popularizat cum au vrut? Bun, sînt deştepte, nu? Efectul a fost interesant, fiindcă cei care trebuia să citească raportul au făcut-o, nu ştiu dacă ar fi făcut-o altfel. Povesteam cu şeful unei comisii, tot prezidenţiale, care şi-a prezentat şi el raportul acum un an. Şi mi-a zis: „Rău îmi pare că n-am băgat şi eu două şopîrle de-astea.
Curve şi droguri
Rep.: Aţi fost vreodată la curve?
M.P.: Dom’le, am soţie, am două fete, nu pot să răspund la aşa ceva.
Rep.: Aţi tras pe nas, dom’ profesor?
M.P.: Nu, dar am stat vreo nouă luni la Cambridge şi mulţi dintre colegii mei de master şi de doctorat, profesori, o făceau. Vorba lor era: „Mulţi o fac cu droguri uşoare, aşa cum se consumă alcoolul la o petrecere“. Droguri uşoare, repet. De ce o fac? Păi, de ce lumea bea alcool sau fumează la petreceri?
Sărăcia
Rep.: Aţi fost vreodată sărac? Sărac-sărac, să mîncaţi pîine cu checiap?
M.P.: Am fost student vreo zece ani. Am făcut şi Politehnică, şi Sociologie, şi masterat, şi doctorat. Sigur că am avut şi bucăţi de timp de pîine cu untură, dar mi-a plăcut să fiu calculat şi să nu fiu dependent de cineva. Am avut resurse minimale întotdeauna. N-am fost bogat niciodată. Am pus bani deoparte, neuitînd o clipă de ziua de mîine sau de poimîine. Am raţionalizat pe toate tipurile de nevoi. Şi ştiu că aveam bani inclusiv dacă întîlneam o fată frumoasă şi voiam cu ea un week-end la munte. Aveam rezervă pentru „fete frumoase“. Dar am văzut sărăcia.
Rep.: Cum e ea?
M.P.: Am văzut-o cu ochii mei. Am bătut mii de gospodării cu chestionarul, dar n-o să uit cînd am fost în Babadag şi făceam un studiu pe romi. Primul semn? N-aveau gard în jurul casei. Casa era din chirpici, dintr-o cameră, iar femeia cu copil în braţe n-avea înăuntru decît un soi de covor, nişte cîrpe într-un colţ, nici un alt fel de obiect de gospodărie. Sărăcie lucie.