Deşeurile provenite de la fermele din Hunedoara poluează aerul şi solul
Ferme de animale sunt dăunatoare pentru mediu. În trei localităţi hunedorene, deşeurile provenite de la porcii, vacile sau păsările din ferme poluează aerul şi solul. Localnicii se plâng de mirosul insuportabil, accentuat de căldură. Reprezentanţii Ministerului Mediului au găsit o soluţie pentru a elimina sursa poluării, însă ea va putea fi pusă în practică abia peste 2 ani.
Dejecţiile animale provenite de la fermele din Şoimiş, Geoagiu şi
Orăştie sunt aruncate la întâmplare, fie pe malul Mureşului, fie pe
câmpurile din apropierea localităţilor. Depozitate haotic, fără să fie
tratate sau distruse corespunzator, deşeurile poluează aerul, spre
disperarea localnicilor.
"Deschidem geamul când nu e miros, când e miros nu mai deschidem nimic", se plânge un localnic.
Nu doar aerul este afectat de resturile provenite de la ferme.
Specialiştii în mediu spun că nitriţii şi nitraţii din deşeuri poluează
apa şi solul din zonele respective.
Ministerul Mediului a identificat resursele pentru realizarea unui
punct unic în judeţ pentru tratarea şi eliminarea acestor categorii de
deşeuri care provoacă serioase probleme de disconfort în judeţ", a declarat Georgeta Babaras, inspector-şef APM Hunedoara.
Proiectul unei staţii unice de colectare, tratare şi apoi eliminare a
deşeurilor va fi implementat însă abia în următorii doi ani. Până
atunci, localnicilor din zonă nu le rămâne decât să suporte în
continuare mirosul insuportabil.