MENIU

Deputatul PSD Gabriel Tiţa Nicolescu va fi exclus din partid

Foto: cdep.ro

Preşedintele PSD Braşov, Constantin Niţă, a anunţat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că deputatul Gabriel Tiţa Nicolescu, fostul viceprimar al Braşovului Ioan Ioniţă şi fostul consilier local Gheorghe Atomei vor fi excluşi din partid, transmite corespondentul NewsIn.


Atomei şi Ioniţă vor fi eliminaţi de organizaţia municipală deoarece fac parte dintre susţinătorii candidaturii lui Sorin Oprescu la preşedinţia României, în timp ce deputatul Tiţa va fi exclus pentru că nu a participat la votarea moţiunii de cenzură care a condus la căderea Guvernului Boc.

"Parlamentarul va fi exclus pentru faptul că nu a participat la şedinţa camerelor reunite ale Parlamentului în care s-a supus la vot moţiunea de cenzură. Deşi discutasem cu o zi înainte de scrutin şi primisem asigurări din partea lui că va fi prezent, în ziua votării, acesta nu s-a prezentat la lucrări, ba mai mult, şi-a închis telefoanele mobile şi a refuzat să dea vreo lămurire, în schimb a ieşit public la o televiziune şi a spus că nu e de acord cu moţiunea. Pierderea pentru partid nu este mare, pentru că activitatea deputatului a fost zero atât în plenul Parlamentului, cât şi în Comisia Juridică, din care făcea parte. Cine greşeşte în partid, n-am nicio jenă să-l rad", a declarat Constantin Niţă.

Deputatul Tiţa a precizat că, în opinia sa, Guvernul nu trebuia demis acum, ci după alegeri şi a spus că, după ce va fi exclus din PSD, va rămâne deputat independent, pentru că este nemulţumit de toate partidele. "Eu consider că la momentul acesta nu trebuia demis Guvernul, ci trebuia să aşteptăm până după alegeri, să vedem care este decizia cetăţenilor. N-au decât să mă excludă şi mă supun deciziei partidului", a spus Tiţa.

În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi doi membri de partid care urmează a fi excluşi, preşedintele PSD Braşov spune că "vor fi eliberaţi de obligaţiile de partid". "În loc să vină să pună umărul aici, ei au ales o altă direcţie. Sunt oameni care şi-au făcut un statut cu ajutorul PSD, iar acum dau cu piciorul la tot. Dacă vor să facă politică pentru candidaţi din afara partidului, sunt liberi să o facă, dar nu ca membri PSD", a declarat Niţă.

Acesta a precizat că, cel puţin în cazul lui Gheorghe Atomei, este vorba de unul dintre cei mai vechi membri ai PSD şi că îi pare rău că trebuie să propună excluderea acestuia din partid.

Atomei şi Ioniţă l-au însoţit vineri pe Sorin Oprescu în cadrul vizitei făcută la Braşov şi nu au putut fi contactaţi pentru a-şi exprima un punct de vedere cu privire la excluderea lor din partid.

Mai multe articole despre:
PSD excludere partid