De Revelion, petreceri spectaculoase peste tot în lume. Vezi aici imagini din jurul lumii
Startul petrecerilor de Revelion l-au dat locuitorii din Kiribati, un arhipelag din Oceania. Au urmat cei din Noua Zeelandă şi cei din insulele Fiji. La Sydney, în Australia, aproape două milioane de oameni s-au adunat în port pentru a număra ultimele secunde ale lui 2008. Au urmat locuitorii Europei să spună "La mulţi ani" anului 2009, iar la New York au curs râuri de şampanie în Time Square cu ocazia venirii noului an, iar ultimii care au păşit în anul 2009 sunt locuitorii din Alaska.
Kiribati se află la jumătatea distanţei dintre Hawaii şi Australia. Cele 32 de insuliţe componente sunt situate chiar pe meridian şi, de aceea, au fost luate ca punct de referinţă pentru calcularea fusului orar.
În Kiribati, oamenii cred că trecerea în noul an este un bun prilej pentru purificarea sufletului. De aceea, la miezul nopţii, mulţi se opresc pentru câteva minute din petrecere ca să se roage pentru un an mai bun decât cel care tocmai se încheie.
În Kiribati, celebrările de Anul Nou nu se încheie odată cu venirea dimineţii. Zilele de 1 şi 2 ianuarie sunt sărbători legale. Localnicii petrec de obicei pe plajă, la picnic sau la înot. VEZI VIDEO
Noul An a ajuns şi în Noua Zeelandă. Noua Zeelandă este practic izolată din punct de vedere geografic. Cel mai apropiat vecin al său este Australia, situată la 2.000 de kilometri nord-vest, iar cele mai apropiate teritorii sunt Antarctica la sud şi Noua Caledonie, insulele Fidji şi Tonga, la nord. Ţara a fost colonizată în jurul anului 1.200 de triburi polineziene, care au pus bazele culturii tradiţionale maori. În 1642 au apărut primii europeni. După mai bine de patru secole, influenţa britanică este cea mai evidentă, în special în anumite domenii: pub-urile, berea, pasiunea pentru rugby, cricket şi yahting, dar şi tabietul ceaiului de la ora 5.
Amestecul de culturi, face din sărbătoarea Anului Nou un spectacol deosebit de colorat, când ritmurile străvechi tradiţionale se amestecă, fără a contrasta, cu dansurile moderne. VEZI VIDEO
În pofida previziunilor economice sumbre, municipalitatea din Sydney, Australia, a organizat unul dintre cele mai spectaculoase focuri de artificii ca să marcheze trecerea dintre ani. Şi nu s-a uitat la bani. Spectacolul pirotehnic a costat trei milioane şi jumătate de dolari şi are ca temă Creaţia. Artificiile sunt lansate de pe podul din Sydney, dar şi de pe ambarcaţiuni ancorate in port şi de pe cele mai înalte clădiri inclusiv celebra Operă, simbolul metropolei australiene. Este deja o tradiţie pentru locuitorii din Sydney să se adune în port de Revelion. Unii au venit încă de dimineaţă ca să prindă un loc bun la spectacol. Şi nu doar localnici, ci şi mii de turişti care au ales Australia ca destinaţie pentru Revelionul 2009. VEZI VIDEO
Anul 2009 a sosit şi în Japonia şi Coreea. Aici, în arhipelagul japonez, ritualurile străvechi se întepătrund cu distacţiile moderne. În ultimele zile, în Tokio, Seul şi Osaka s-au ţinut ceremonii şi petreceri de uitat anu, prin care oamenii din acele oraşe se pregătesc să arunce tot ce a fost urât în vechiul an, şi se pregătesc să întâmpine tot ce e frumos din anul care va veni. VEZI VIDEO
La mulţi ani Vietnam, Bangladesh, Kazakstan şi Sri Lanka! Este rândul lor să sărbătorească Anul Nou.
Pentru locuitorii din Sri Lanka este doar începutul petrecerii! Ei sunt printre norocoşii planetei care au parte de două Revelioane: o dată la fel ca restul lumii, pe 31 decembrie şi a doua oară pe 14 aprilie - anul nou tradiţional, care marchează sfârşitul primăverii. Este un prilej de înnoire pentru toată lumea. Locuitorii din insulă îşi curăţă casele, îşi cumpără haine noi şi oferă cadouri celor dragi.
Rusia a trecut în Noul An. Autorităţile din Moscova au organizat un spectaculos foc de artificii în Piaţa Roşie din Moscova. Anul 2008 a fost unul plin pentru Rusia: a fost anul venirii la putere a lui Dmitri Medvedev. Tot în 2008, Rusia s-a afirmat din nou pe scena internaţională ca un actor important, după conflictul militar cu Georgia. Anul care tocmai s-a încheiat a avut şi momente dificile: Rusia a fost grav afectată de criza financiară şi economică mondială, iar bursa de la Moscova a pierdut peste jumătate din capitalizare. VEZI VIDEO
Berlinul este pentru mulţi destinaţia ideală pentru petrecerea Revelionului. Sute de mii de oameni au venit la Poarta Brandenburg pentru a sărbători trecerea în 2009.
Pentru cei care iubesc adrenalina, petrecerea a început cu mult mai devreme, organizatorii au pregătit un maraton. Curios, dar câştigătorul nu este cel mai rapid alergător ci cel mai haios costumat. Spectacolul de artificii şi jocurile de lasere, corturile unde se ţin concerte şi ecranele uriaşe plus trupe care cântă live vor încinge atmosfera până la orele dimineţii.
Petrecăreţii, fie ei turişti sau berlinezi vor împânzi traseul de la Poarta Brandenburg la Columna Victoriei. În ceea ce îi priveşte pe germani sunt şi ei destul de superstiţioşi. Când servesc cina festivă de Anul Nou nu uită să lase în farfurie, până după miezul nopţii, puţin din fiecare fel de mâncare consumată, asta ca să-şi asigure o rezervă simbolică pentru anul următor.De la masa de Revelion nu lipseşte peştele, mai exact crapul, considerat aducător de sănătate şi noroc.
Germania va avea şi ea nevoie de puţin noroc pentru a traversa cu bine efectele crizei financiare în 2009. În toamna acestui an statul a fost nevoit să sprijine sistemul bancar şi de asigurări cu sume considerabile pentru a salva de la faliment mai multe instituţii financiare.
Pe de altă parte însă, Angela Merkel, cancelarul german, a fost printre contestatarii unui plan global de salvare a sistemului financiar, proiect aparţinând Franţei, mai precis preşedintelui Nicolas Sarkozy. Cât despre ceea ce le rezervă anul 2009 germanilor, aceştia se pregătesc pentru campanie electorală.
Alegerile vor stabili dacă Angela Merkel, rămasă constantă şi apreciată atât pe plan intern cât şi pe plan extern, îşi va păstra funcţia de cancelar. VEZI VIDEO
Cei care au vrut un Revelion cu adevărat special au ales Londra, unde la miezul nopţii au putut vedea cea mai mare proiecţie video, cu o înălţime de 61 de metri.
Imaginea a fost proiectată pe o clădirea de pe malul Tamisei. Pe un alt ecran uriaş instalat în capitala Marii Britanii au putut fi urmărite mesajele de Anul Nou ale primarului londonez Boris Johnson şi ale altor personalităţi locale şi internaţionale. Adevăratul spectacol s-a ţinut în zona London Eye, unde are loc tradiţionalul foc de artificii de Revelion, care , tradiţional, începe după ultimul sunet de clopot al Big Ben-ului.
După focul de artificii, britanicii invadează pub-urile şi cluburile, unde petrec până dimineaţa. Pentru mulţi britanici este foarte important cine le trece pentru prima dată pragul în noul an. La britanici, dacă un bărbat calcă primul pragul casei, anul va fi cu noroc. Obiceiul se numeşte ''primul pas'' şi este similar cu superstiţiile româneşti. Oaspetele face cadouri familiei, monede sau pâine, pentru ca stăpânii casei sa aibă bani şi mâncare tot anul.
Dacă prima persoană care intră în casă are părul roşu sau blond sau este femeie, înseamnă că anul va fi cu ghinion. De Anul Nou, copiii îşi colindă dimineaţa devreme vecinii iar urările lor sunt răsplătite cu bani sau dulciuri. Anul 2008 le-a adus britanicilor, ca şi altor economii solide, criza financiară.
De altfel, Marea Britanie era văzută printre victimele sigure, din cauza slăbiciunilor sale şi a încrederii tot mai scăzute în premierul Gordon Brown. Cei mai afectaţi au fost inevitabil, contribuabilii. Angajaţii din sistemul bancar şi-au văzut slujbele în pericol şi unii dintre ei au ajuns pe drumuri, fără un loc de muncă. Scoţienii sărbătoresc Anul Nou la Edinburgh.
Potrivit tradiţiei, în unele sate sunt aprinse suluri de smoală, ce sunt apoi lăsate să se rostogolească pe străzi. Astfel, anul vechi este ars şi celui nou îi este permis să vină. Scoţienii cred că prima persoană care va intra în casă de Anul Nou va aduce fie noroc, fie ghinion. Anul cel nou va fi norocos dacă această persoană este un bărbat brunet, care aduce un dar. VEZI VIDEO
An de an, de Revelion, plaja Copacabana de la Rio de Janeiro găzduieşte unul dintre cele mai frumoase spectacole de artificii din lume. Fapt ce atrage, evident, o mulţime de turişti.
Anul acesta erau aşteptaţi să ajungă în Brazilia pentru a sărbători trecerea în anul 2009 pe celebra plajă, peste 2 milioane de oameni. Şi au şi de ce. În afara spectacolului de artificii şi lumini, pe turişti i-a aşteptat o scenă uriaşă, pe care au urcat să concerteze live mai multe trupe locale. Şi dacă nu vor reuşi să-i vadă de aproape pe artişti, nicio problemă.
Organizatorii au instalat 6 ecrane imense de-a lungul plajei. Nu a fost neglijată nici securitatea milioanelor de oameni prezenţi la petrecerea dintre ani. Aproape 17.000 de poliţişti au patrulat toată noaptea pe străzile oraşului şi pe plajă, în staţiile de autobuz şi de metrou.
Cât priveşte tradiţiile braziliene de Anul Nou, în Ajun locuitorii participă la un ritual de omagiere a zeiţei Lemanja pe malul Atlanticului. Îmbrăcaţi în alb, pelerinii aruncă în apa oceanului flori şi alte daruri şi construiesc bărcuţe lăsate să plutească purtând imaginea zeiţei luminată de candele.
Dacă ofrandele sunt luate de apele Atlanticului oamenii consideră că ele au fost acceptate de Lemanja şi în schimb vor primi în anul următor sănătate şi noroc. VEZI VIDEO
Prezenţi cu sutele de mii în Times Square, kilometrul zero al New York-ului, locuitorii metropolei americane au salutat intrarea în anul 2009. Ca de obicei, revelionul este celebrat cu şampanie, artificii, şi cu o ploaie multicoloră de confetti.
În Statele Unite, toastul de la miezul nopţii dintre ani se face cu un cocteil pe bază de brandy, ouă, miere şi arome. În partea estică a ţării, oamenii ies din casă, pentru ca mai apoi să reintre cu ceva vechi - o piatră, o ramură - simbol ale norocului. La miezul nopţii, americanii obişnuiesc să ţină în mână o monedă, pentru a avea bani tot restul anului.
De decenii bune, sute de mii de oameni se adună în Times Square, pentru a participa la un spectacol unic de lumini, sunet şi efecte speciale. Nu lipseşte nici tradiţionala sferă de cristal coborâtă la miezul nopţii, devenită simbol universal pentru întâmpinarea cum se cuvine a noului an. Statele Unite au avut un an plin din toate punctele de vedere.
Cea mai notabilă schimbare este cea produsă la Casa Albă unde George W. Bush a fost înlocuit după 2 mandate. Şi nu de oricine, ci de primul preşedinte de culoare din istoria ţării, Barack Obama. Obama va fi învestit pe 20 ianuarie într-o ceremonie la care participarea se aşteaptă să fie una record.
Bush pleacă din Biroul Oval cu ceva chestiuni neterminate, care vor deveni în curând responsabilitatea lui Barack Obama. Criza economică şi soluţiile ei sunt una dintre problemele cele mai dificile. Dar tot pe agenda viitorului preşedinte se află şi retragerea trupelor din Irak.
Statele Unite au organizat în 2008 primul sumit G20, menit să să elaboreze un plan de reformare a sistemului financiar global, puternic atins de criză. VEZI VIDEO
Mexicanii au sărbătorit Anul Noul în Piaţa Angel din capitala Ciudad de Mexico. Sute de mii de oameni au venit înarmaţi cu sticle de şampanie şi voie bună pentru a urmări spectacolul pregătit de edili. VEZI VIDEO
Ultimii locuitori ai planetei care sărbătoresc Revelionul sunt oamenii din Alaska şi din Polinezia Franceză. Cum în Alaska zăpada e din belşug, mulţi au petrecut noaptea dintre ani pe pârtii sau în jurul unui foc de tabără. Deşi sunt printre ultimii care sărbătoresc Revelionul, locuitorii din Alaska spun că pe pământurile lor se naşte speranţa de mai bine în noul an.
Obiceiurile reflectă trecutul colonial al regiunii. Toţi cei care au trecut prin Alaska şi-au lăsat amprenta culturală. În oraşul Anchorage, festivităţile de anul nou ţin o săptămână întreagă, timp în care au loc spectacole de dans tradiţional şi concerte de jazz.