MENIU

De luni se emit paşapoartele biometrice in judeţul Bacău

Paşapoartele biometrice
Paşapoarte Biometrice în Bacău

Cetăţenii care şi-au depus dosarele pentru obţinerea unui nou document de călătorie în străinătate sunt aşteptaţi pe 21 decembrie la ghişeele Serviciului Public de Emitere a Paşapoartelor. Reprezentanţii Serviciului Public de Emitere a Paşapoartelor Bacău vor primi vineri aparatura electronică necesară emiterii paşapoartelor biometrice.

\"În sfârşit începând cu data de 21 decembrie şi la serviciul nostru vor fi puse în circulaţie paşapoartele electronice şi paşapoartele simple temporare\", a declarat Ioan Matei, şeful Serviciului Public de Emitere a Paşapoartelor Bacău.

Paşaportul electronic are implementat un cip cu datele personale şi prezintă 50 de elemente de siguranţă. Valabilitatea acestui document este de cinci ani şi costă 266 de lei.