MENIU

Dan Nica: DGIPI nu va fi desfiinţat, ci va fi transformat într-o structură europeană

Foto: adrianstef.ro

Ministrul de Interne Dan Nica a declarat, marţi, la ieşirea de la audierile de la Comisia de apărare, că DGIPI nu va fi desfiinţat, ci va fi transformat într-o structură europeană care se va baza pe oameni şi pe pregătirea acestora.

Ministrul de Interne a declarat că va transforma DGIPI într-o instituţie europeană, argumentând că 90% dintre infractori sunt prinşi pe baza informaţiilor furnizate de angajaţii Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă. Nica a mai spus că serviciul va fi reformat.

"Au fost foarte multe întrebări legate de modul de acţiune a structurilor MAI, de eficienţă a acestor acţiuni. Am prezentat şi un bilanţ şi cum se desfăşoară procesul de restructurare al MAI", a mai spus Nica. 

Nica a precizat că, în cadrul audierilor de marţi, s-a discutat şi despre scandalul de la DGIPI. În opinia sa, este nevoie de o abordare legislativă foarte serioasă în cazul numirilor. Ministrul susţine că şeful DNA Daniel Morar nu l-a informat în legătura cu ancheta "Doi şi-un sfert", în momentul în care a cerut aviz pe motiv că, în acest fel, ar fi fost încălcat secretul urmăririi penale.

Totodată, Nica a menţionat că fişa profesională a lui Cornel Şerban, fostul şef de la DGIPI, arată că acesta şi-a făcut treaba. "Fişa personală a acestui fost director al DGIPI arată că peste tot unde a lucrat a avut calificativul 'foarte bine'", a spus Nica. Citeşte mai mult

Ministrul Internelor a mai precizat că, tot marţi, a discutat cu preşedintele Traian Băsescu despre siguranţa naţională.

Mai multe articole despre:
audiere MAI Dan Nica comisia de apărare