MENIU

Curtea de Apel Piteşti judecă recursul în dosarul "Mită pentru arbitraj"

Foto: pitesteanul.ro

Patronul FC Argeş, Cornel Penescu, şi fostul şef al Comisiei de Arbitri, Gheorghe Constantin, apar, astăzi, în faţa magistraţilor. Curtea de Apel din Piteşti judecă recursul celor doi acuzaţi la măsura de arestare preventivă.

Cele patru persoane arestate preventiv, marţi, au fost duse la Curtea de Apel, astăzi, în jurul orei 8:30.

"Sper să fiu liber!", a fost singura declaraţie a finanţatorului lui FC Argeş, Cornel Penescu. Celelalte trei persoane arestate preventiv alături de acesta au preferat să se abţină de la comentarii.

Patronul FC Argeş, Cornel Penescu, este cercetat de procurorii anticorupţie pentru trei infracţiuni de dare de mită, iar preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor din cadrul FRF, Gheorghe Constantin, pentru două infracţiuni de luare de mită, potrivit unui comunicat al DNA remis marţi.

În dosar este cercetat şi Liviu Ilie Făcăleaţă, persoană din anturajul lui Penescu, în sarcina căruia s-a reţinut o infracţiune de dare de mită şi o infracţiune de complicitate la dare de mită în formă continuată.

Gheorghe Constantin este acuzat de două infracţiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată, iar Cristian Dan Libertatu, fost director al Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Argeş, de o infracţiune de luare de mită.