MENIU

Cursul de referinţă coboară a doua zi la rând, la 4,2817 lei/euro

Foto: socialpicks.com

Cursul de referinţă al Băncii Naţionale a României (BNR) a scăzut cu un ban, până la 4,2817 lei/euro, pentru a doua zi consecutiv, pe fondul unei tendinţe regionale de întărire a monedelor naţionale în faţa celei europene. Marţi, BNR a afişat un curs de referinţă de 4,2921 lei/euro. Pentru dolar, BNR a afişat un curs de referinţă de 3,3666 lei/dolar, faţă de 3,3807 lei/dolar în ziua precedentă.

Moneda naţională s-a întărit în primele tranzacţii până la cotaţii sub 4,28 lei/euro, după o scurtă depreciere în debut, într-o tendinţă similară cu a celorlalte monede emergente din regiune, datele privind inflaţia din februarie influenţând şi ele evoluţia.

Euro se tranzacţiona în debutul şedinţei cu 4,28 lei, iar cursul a urcat în primele tranzacţii ale zilei la 4,29 lei/euro, pentru ca apoi leul să înceapă să se aprecieze uşor. La 11:05, băncile cumpărau un euro cu 4,2775 lei şi îl vindeau cu 4,2875 lei.

"Datele pe inflaţie au influenţat, se pare, evoluţia monedei naţionale, alături de evoluţiile monedelor din regiune, care s-au apreciat şi ele", a spus, pentru NewsIn, dealerul Băncii Transilvania, Florin Bota. Rata anuală a inflaţiei a crescut în februarie mai mult decât estimau analiştii, la 6,89%, de la 6,71% în luna precedentă, potrivit Institutul Naţional de Statistică (INS).

În regiune, monedele emergente au avut o evoluţie similară. Zlotul s-a depreciat iniţial până la 4,6730 unităţi/euro, pentru a câştiga apoi teren până la 4,60 unităţi/euro, în timp ce forintul s-a întărit de la 305,2 la 299,5 unităţi/euro.
Pe pieţele internaţionale, moneda americană s-a apreciat de la 1,2736 la 1,2618 unităţi/euro, menţinându-se apoi în jurul acestui nivel. La 11:05, euro era cotat la 1,2655 dolari.

Mai multe articole despre:
euro leu apreciere curs valutar piaţa interbancară