MENIU

Cum arată acum pasajul Ciurel, care costă 470 de milioane de euro, și când e gata

Primarul Gabriela Firea a oferit informații noi despre lucrările la penetraţia Splaiul Independenţei – Ciurel – Autostrada Bucureşti – Piteşti, cel mai mare proiect de infrastructura al Bucurestiului, proiect care costă 470 de milioane de euro și care a demarat în urmă cu 7 ani, dar care nici până acum nu a fost finalizat.

"Lucrarile la Penetratia 'Splaiul Independentei-Ciurel-Autostrada Bucuresti - Pitesti sunt in grafic. Nodul Rutier Virtutii este gata in proportie de 85%. Le-am solicitat tuturor celor implicati in realizarea acestui obiectiv de investitii sa accelereze ritmul de lucru, astfel incat sa se poata avansa cat mai mult, pana ce conditiile meteo o vor permite. Constructorul ne-a dat asigurari ca respecta termenele asumate si ca lucrarile la nodul rutier se vor finaliza in acest an", a declarat primarul Gabriela Firea.

Conform Primăriei, "in acest moment au inceput lucrarile de instalare a podului peste Soseaua Virtutii, tronsoanele care se prefigurau a fi livrate la inceputul lunii noiembrie au fost livrate conform graficului stabilit si s-a demarat instalarea acestora. [...] Sunt in curs de finalizare lucrarile pentru descarcarea arheologica prevazuta prin Avizul Ministerului Culturii, acestea se vor incheia pana la sfarsitul anului 2017".

Primaria Capitalei a demarat lucrarile la drumul expres spre Autostrada Bucuresti-Pitesti in 2010, iar potrivit documentelor prezentate la vremea respectiva, artera, de 8,3 km, ar fi urmat sa faca legatura intre Splaiul Independentei si autostrada A1.

Licitatia pentru executarea lucrarii a fost castigata de catre consortiul JV Bogl - Astaldi - Euroconstruct -Tehnologica si Proiect Bucuresti, termenul estimat pentru finalizare fiind de 35 luni, de la inceperea lucrarii, respectiv anul 2014. Lucrarile au fost oprite la cateva luni dupa ce au inceput atat din cauza litigiilor cat si din motive financiare, a scris Hotnews. In 2014 au fost reluate.

Drumul expres trebuie sa porneasca de la intersectia bd. Virtutii cu Splaiul Independentei, va merge pe langa Lacul Morii pana la intersectia cu bd. Uverturii, dupa care trece pe langa statia de tratare a apei Rosu-Militari si iese din Bucuresti prin comuna Chiajna. Traverseaza Centura Capitalei, trece prin Comuna Dragomiresti-Vale si iese in A1, la km 13, Pod Ciorogarla. Pasajul de la Ciurel face parte din acest proiect.

Penetraţia Splaiul Independenţei – Ciurel – Autostrada Bucureşti – Piteşti, o alternativă la Bulevardul Iuliu Maniu, cel mai aglomerat bulevard din Capitală, costă 470 milioane de euro, faţă de costul iniţial estimat la 130 milioane euro, a scris capital.ro.

 

Foto: Primaria Capitalei