Cum ar fi viața ta dacă ai putea respira sub apă
De-a lungul timpului lumea din adâncurile mărilor și oceanelor a fascinat atât oamenii de știință cât și pe noi, cu toate că mediul subacvatic nu este conceput pentru om. Însă, cu siguranță te-ai gândit de mai multe ori cum ar fi viața ta dacă ai putea să respiri sub apă.
După cum știi, natura nu ne-a înzestrat corpurile cu abilitatea de a putea de a sta prea mult sub apă mai mult de două minute. Însă, din curiozitatea de a explora lumea din adâncuri, omul a construit numeroase mașinării de scufundare și nu s-a oprit aici.
Mai nou, canalul de YouTube What If îți propune un exercițiu de imaginație contrafactual prin care să te pui în pielea unui „Aquaman", adică a unui om capabil să trăiască sub apă.
Ce calități ar trebui să ai pentru a putea trăi în adâncuri
Ca să fii cu adevărat o ființă subacvatică, ar trebui să ai și tu branhii, însă asta nu ar fi suficient. Trebuie să mai ai pe lângă și un corp care să poată face față la temperaturile foarte scăzute, dar și la presiune. Fără aceste abilități, nu ai putea supraviețui sub apă mai mult de 90 de minute.
În plus, mai ai nevoie și de înotătoare, precum cele cu care au fost înzestrați peștii și mamiferele marine. De asemnea, ochii tăi ar trebui să fie adaptați la mediul subacvatic. Și bineînțeles, regimul alimentar complet schimbat, deoarece corpul tău va avea nevoie de mai multă hrană bogată în proteine.
Până acum am vorbit despre ce ar trebui să ai ca să poți supraviețui în adâncuri, însă de abia acum vine partea dificilă. În primul rând nu ai mai putea să mai vorbești, deoarece corzile tale vocale nu sunt adaptate vieții subacvatice. Și bineînțeles că va trebui să renunți la tehnologie, adică fără telefon, laptop, televizor, absolut nimic. Nici măcar o revistă n-ai putea citi în apă.