Cristian Teodorescu: Impostură şi tristeţe aseară la Ateneu
Ce e o cioară? O privighetoare care a absolvit Conservatorul. Bancul nu-mi aparţine şi nici nu ştiu cît e de vechi. Circula printre compozitorii autohtoni în tinereţea lui Iancu Dumitrescu. L-am auzit în această seară la Ateneu. Programul a început pe la ora 19 şi s-a încheiat la 24,30. Muzică autohtonă contemporană. La început erau ocupate ceva mai mult de o treime din locuri. La sfîrşit mai erau (eram) vreo 40 de bucăţi. Ministrul Culturii, meloman, a apărut din capul locului. Pe la 9 nu l-am mai văzut. Fostul ministru de finanţe, melomanul Varujan Vosganian, a apărut cu puţin înainte de a începe să cînte grupul din care face parte soţia sa şi cînd doamna sa a ieşit din scenă, Vosganian a ieşit şi el din din sală, chemat de alte treburi. Ori mai degrabă pentru a pleca înpreună cu doamna sa – ceea ce mi se pare de înţeles.