Cristian Mungiu povesteşte cum a trăit căderea comunismului
Cristian Mungiu, "bărbatul din fruntea noului val al cinematografiei româneşti" este bântuit de trecutul sumbru al ţării sale, scriu jurnaliştii de la cotidianul irlandez Sunday Independent, pentru care regizorul român povesteşte, într-un interviu, ce făcea atunci când regimul comunist s-a prăbuşit.
"Toată lumea era automat pe străzi. Am fugit la ziar şi am îmbrăţişat pe toată lumea, iar din acel moment ziarul lunar a devenit unul zilnic. Oamenii ne aduceau ţigări şi băuturi doar ca să continuăm să scriem. Nu ştiam cum să facem un ziar cu informaţii, era doar unul de opinie. Toată lumea scria editoriale", povesteşte Mungiu.
"20 de ani mai târziu Mungiu este în fruntea unui nou val de realizatori de film români care au făcut lumea filmului să se ridice şi să observe munca lor. Filmul 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile a câştigat marele premiu al festivalului, Palme d'Or, în 2007", scrie Sunday Independent.
Mungiu şi-a dorit dintotdeauna să fie realizator de film, încă de când era un adolescent care se uita la toate filmele străine disponibile pe piaţa neagră. Şcoala de film nu a fost o opţiune, dar jurnalismul l-a implicat în povestiri. Abia după căderea comunismului şi-a urmat adevărata pasiune.
Cel mai recent film al său, Amintiri din Epoca de Aur, este un efort de colaborare. Mungiu a scris şi produs cinci poveşti severe şi pline de umor (regizează doar una dintre ele) despre luptele oamenilor obişnuiţi în timpul regimului comunist.
Cea mai bună poveste este considerată de jurnaliştii irlandezi legenda unor săteni care sunt atât de disperaţi de vizita oficialilor de partid încât rămân blocaţi toată noaptea într-un carusel în funcţiune.
"Stând aici, în restaurantul unui luxos hotel londonez, Mungiu este atât de departe de România arătată în film, ca şi când fi pe lună. Este o Românie care încă ocupă un loc în mintea sa. A lansat o serie de filme, care a început cu drama 4,3,2, care speră că vor prezenta o viziune echilibrată despre anii '80 din România".
Inventivitatea arătată de personaje în fiecare dintre poveşti în timp ce încearcă să procure mâncare sau bunuri a fost, spune Mungiu, principala lecţie pe care oamenii au învăţat-o în acea perioadă. "Nu era vorba despre bani. Nu prea aveai ce face cu banii. Era vorba despre formarea unor relaţii, şi în final toată lumea a găsit o soluţie. Ori aveai o rudă în afara ţării, ori altcineva avea o rudă, sau cunoştea pe cineva la alimentara", explică Mungiu.
"Totul era raţionalizat în acele zile. Ceauşescu personal s-a implicat, spunând să s-a descoperit ştiinţific că produsele din carne nu sunt bune că 100 de grame de carne pe săptămână ar trebui să fie de ajuns. Dar oamenii găseau modalităţi de a trece peste asta. De exemplu, ce făceau părinţii mei. Tata era profesor de medicină la Universitatea din Iaşi şi schimba unele cadouri pe care le primea în calitate de medic - în principal sticle de whisky - pe porci. A găsit pe cineva care avea o fermă privată de porci, iar acel tip credea că a avea wisky era cel mai aristocratic lucru de pe pământ. Tata schimba şapte litri de whisky pentru jumătate de porc", spune regizorul român.
Propriile sale amintiri despre era comunistă nu sunt la fel de gri precum ale altora, mai ales datorită vârstei sale. "În ultimii ani a fost o ţară foarte foarte săracă şi lipseau toate - mâncarea, lumina, căldura şi aşa mai departe. Aveam doar 21 de ani când comunismul s-a prăbuşit şi multe dintre aceste lucruri îi îngrijorau pe părinţii mei. Nu trebuia să ne facem griji, era datoria lor să rezolve asta, astfel că amintirile noastre din acea perioadă nu sunt atât de întunecate".
Umorul arătat în "Amintiri din Epoca de Aur" este cel care a susţinut oamenii în acea perioadă şi această colecţie de legende urbane este mărturia acelui lucru. "Acest tip de umor ne-a ţinut în viaţă în timpul sistemului. Toţi făceau glume despre oamenii de la putere, despre Ceauşescu şi soţia sa. Asta îi făcea puţin mai umani", spune el.
Prin poveştile despre indivizi, mai degrabă decât despre regim, Mungiu speră să prezinte mai bine modul în care era viaţa în acele zile întunecate. "În principal acestea sunt poveşti despre oameni şi efectele secundare ale comunismului şi nu direct despre sistem. E mult mai uşor pentru specttori să urmărească asta şi cred că aşa ar trebui să fie filmele. Asta e marea diferenţă între ceea ce facem şi ceea ce realizatorii de film au făcut imediat după căderea comunismului. Filmele erau pline de mânie şi comentarii şi încercau să rezolve lucrurile cu sistemul. Acele filme erau lecţii de istorie, şi nu ar trebui să fie astfel".
Filmele ar trebui să fie poveşti, spune Mungiu, adăugând că spectatorul nu ar trebui să simtă că îi este dată o lecţie de istorie.