Cristi Minculescu a depus joi o cerere de adopţie a gemenilor crescuţi de el şi de soţia sa
Cristi Minculescu a depus joi, la Tribunalul Bucureşti cererea de adopţie a celor doi copii gemeni pe care i-a crescut de la vârsta de 9 ani, Florin şi Mădălina. Solicitarea s-a făcut într-o şedinţă secretă, iar la termen au fost prezenţi Cristi Minculescu, soţia sa Rodica şi Florin, unul dintre cei doi copii.
Cei doi copii provin dintr-o căsătorie anterioară a Rodicăi Minculescu cu Adrian Roşu, un român stabilit de multă vreme în Canada.
La vârsta de 19 ani, Florin şi Mădălina au luat numele de Minculescu fără a fi adoptaţi legal de Cristi.
După cererea depusă joi la Tribunalul Bucureşti, cei doi gemeni vor fi şi în acte copiii solistului de la Iris.