Crin Antonescu: Dacă aş avea două oi, ar fi distractiv să mi le tundă Băsescu
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat duminică că va renunţa la funcţia de vicepreşedinte al Senatului pe perioada campaniei electorale, pentru că nu vrea să folosească resursele instituţiei. Mai mult, Antonescu nu va participa la nicio întrunire organizată pe bani publici.
"Voi renunţa la funcţia de vicepreşedinte al Senatului, deoarece nu
vreau să folosesc resursele logistice ale Senatului în campanie. Nu voi
participa la nicio întrunire organizată din bani publici, deşi ar fi
distractiv dacă aş avea două oi, ar fi distractiv să mi le tundă Traian
Băsescu. Vom veni cu un program concret de redresare a economiei
româneşti, pentru că nu putem asista pasiv cum două găşti de interese,
PDL şi PSD, sfâşâie România în două. Măsurile bune pentru România au
fost luate şi de fostul Guvern, dar au fost anulate de Guvernul Boc", a
spus Crin Antonescu.
Crin Antonescu a comentat apoi afirmaţia
vicepreşedintelui PD-L Gheorge Ştefan (fost lider al liberalilor
nemţeni, n.r.), care a zis că "datorită domnului Traian Băsescu, PNL a
fost la guvernare şi acum nu e moral să-l critice, nici pe el, nici pe
familia dânsului".
"Să fie foarte clar, domnul Traian Băsescu nu a găsit PNL-ul în
Cişmigiu şi l-a dus la guvernare. PNL s-a bătut pentru ca domnul Traian
Băsescu să iasă preşedinte şi am avut o înţelegere cu PD-ul, dacă ei
dau preşedintele, noi să dăm primul ministru", a spus Antonescu.
El nu a uitat să-i răspundă acid nici colegului de partid Viorel Cataramă care a afirmat, la Realitatea TV, că o candidatură a lui Antonescu va trage partidul în jos. "Nu e un concurs de prevestiri. E dreptul nostru să fim mai optimişti şi să-l convigem şi pe Cataramă că refuzul de a preda partidul lui Băsescu nu tine de umori, ci de faptul că trebuie să avem grijă de moştenirea Brătienilor", a declarat Antonescu.
Vezi şi Antonescu îi cere lui Băsescu să lămurească scandalul armelor