MENIU

Cornel Ivanciuc: Boc ţine la mărul discordiei ca la ochii din cap

Foto: Gardianul

În coşul cu mere al coaliţiei s-a găsit un posibil putregai, din soiul mantogului de Turceni. PD-L stă cu ochii pe el ca pe butelie, iar Boc şi-a rânjit colţii pentru prima data de când este prim-ministru, în momentul în care de mărul său stricat s-au legat pesediştii. Este vorba despre Ionel Mantog, fost secretar de stat pe probleme de minerit, care a fost silit să demisioneze din funcţie, după ce DNA l-a prins în 2006 cu ocaua mică şi l-a pus sub acuzaţie, pentru folosirea în mod direct sau indirect de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, cu scopul de a obţine bani sau alte bunuri, fie în scop personal, fie pentru o altă persoană. După un scurt stagiu de director economic la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, Mantog a fost numit la începutul anului, consilier al ministrului Adriean Videanu şi director general al Complexului Energetic Turceni. Ministrului pentru relaţia cu parlamentul, Victor Ponta, i-a sărit ţandăra, a denunţat cârdăşia dintre justiţiari şi acuzaţi şi a pârât cabala care pune pe jar coaliţia guvernamentală.

 

Citeşte mai mult în Gardianul