MENIU

Controversata operă de artă Entropa este demontată

Foto: wordpress.com

Demontarea controversatei opere de artă Entropa, expusă de preşedinţia cehă a Consiliului Europei la Bruxelles, a demarat luni, la patru luni de la inaugurarea acesteia.

Autorul instalaţiei, artistul ceh David Cerny, şi-a anunţat încă de la sfârşitul lunii aprilie decizia de a retrage opera din atrium-ul Consiliului Europei pentru a protesta împotriva demisiei forţate a guvernului lui Mirek Topolanek şi faţă de înlocuirea acestuia cu o echipă de "piraţi".

Contractul încheiat între artist şi guvernul ceh permite celor două părţi să schimbe data la care instalaţia este demontată. Porivit termenilor contractului, artistul ceh este cel care va suporta chetuielile lucrărilor de demontare.

David Czerny a refuzat să susţină noul guvern interimar ceh condus de statisticianul Jan Fischer, motivând că în noua echipă sunt prezenţi numeroşi comunişti.

De la expunerea instalaţiei, la jumătatea lunii ianuarie, Entropa, structură monumentală în formă de puzzle unde fiecare ţară a Uniunii Europene constituie un modul, a fost subiect de proteste, polemici şi râsete deopotrivă.

Bulgaria a cerut ca modulul care o reprezintă, acoperit de toalete turceşti să fie retras. La Bratislava, partidul naţionalist guvernamental a protestat faţă de prezentarea Slovaciei ca un cârnat învelit în drapelul Ungariei vecine. Chiar şi preşedintele Cehiei, Vaclav Klaus, a criticat mesajul insultator al operei, care ridiculizează declaraţiile sale euro-sceptice şi anti-ecologiste. Elementul corespunzător României din Entropa este reprezentat prin imaginea unui parc de distracţie tematic inspirat de Dracula.

Deşi preşedinţia cehă a Consiliului Europei şi-a cerut scuze faţă de cei care s-au considerat jigniţi, a decis să menţină expoziţia în numele libertăţii de expresie.

Demontarea lucrării de artă va dura mai multe zile, iar aceasta va fi apoi expusă într-o galerie privată din Praga.

Lucrarea a fost iniţial prezentată de catalogul oficial drept "Europa văzută de artiştii din cele 27 de state membre UE", deşi în realitate este opera unuia singur, David Cerny, care a inventat 26 de artişti fictivi, cu nume şi biografii false.

Artistul a recunoscut în luna ianuarie că a păcălit preşedinţia cehă a Uniunii Europene cu o operă de artă monumentală şi provocatoare, prezentată drept lucrarea colectivă Entropa.

Mai multe articole despre:
lucrare