Continuă dezvăluirile în scandalurile diplomelor universitare false şi permiselor auto ilegale
50 milioane de euro din diplome universitare obținute prin falsuri, "Industria de permise", lăsată să se dezvolte, Predoiu și cei 150 de hoți, Codul Civil omoară Cârcotaşii şi Divertişii, Prefectul Brașovului a tras un tun Armatei, Copii vânduți pe bucăți, Canada nu-i mai atrage pe români, Mihaela Rădulescu, acuzată de furt, Un spaniol va deveni mamă, "Nașu" investește în Dubai. Iată câteva dintre titlurile din presa de miercuri.
Caracatița licențelor: 50 milioane de euro din diplome universitare obținute prin falsuri
Ancheta referitoare la rețeaua de falsificatori de diplome universitare a fost demarată de lucrătorii "Doi și un sfert", actuala DGIPI. Doritorii de diplome universitare și de Bacalaureat plăteau până la 8.000 de euro pentru a deveni, dintr-o persoană care nu a absolvit nici măcar cursurile liceale, diplomat al oricărei discipline aflate pe lista de "oferte" a falsificatorilor, dezvăluie Gardianul.
Diplomele false înfrățesc academiile Militară și de Poliție
Mai mulți profesori universitari sunt suspectați că ar fi făcut parte dintr-o rețea de falsificare a peste 15.000 de diplome de licență. Printre ei figurează Ion Pârvuțoiu, fost profesor la Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" din București, şi Mina Silviu Dobronăuțeanu, rector la "Europa ECOR". Acesta din urmă este considerat capul rețelei de fabricanți de diplome la universitățile particulare neacreditate "Europa ECOR" și "Alexandru Ghica" din județul Teleorman, scrie România Liberă.
"Industria de permise", lăsată să se dezvolte
Anchetele la serviciile Permise Auto se extind în toată ţara. Arestările în rândul poliţiştilor-şpăgari vor continua, anunţă procurorii. Bucureşti, Bacău, Vrancea, Arad, Satu-Mare, Argeş, Covasna, Cluj. Acestea sunt doar câteva dintre "punctele-negre" de pe hartă, la capitolul şpăgi pentru permise fără examen sau înmatriculări fără taxe. Marţi, procurorii şi ofiţerii anticorupţie au identificat la Cluj o grupare de şapte persoane - poliţişti cu diferite funcţii şi grade şi instructori auto - care se ocupa cu fraudarea examenelor de obţinere a permiselor auto şi ulterior eliberarea acestor, informează Evenimentul Zilei.
Predoiu și cei 150 de hoți
150 de inculpaţi ar urma să fie achitaţi dacă ar fi adoptat Codul Penal al ministrului Cătălin Predoiu. Afirmaţia îi aparţine procurorului şef al DNA, Daniel Morar, care a acuzat dezincriminarea unor fapte şi reducerea termenului de prescripţie în cazul altora. Gândul prezintă astăzi un top al posibililor beneficiari ai clemenţei ministrului Justiţiei, printre care Adrian Năstase, Radu Mazăre, Marian Oprişan, Gheorghe Falcă, Decebal Traian Remeş sau Gigi Becali.
Codul Civil omoară Cârcotaşii şi Divertişii
Proiectul noului Cod Civil face din pamfletul audiovizual o meserie periculoasă şi impune condiţii severe pentru practicarea jurnalismului. Agenţia de Monitorizare a Presei (AMP) a atras marţi atenţia asupra unei prevederi din proiectul noului Cod Civil, care, în opinia acestei ONG, ar împiedica difuzarea emisiunilor de pamflet politic, relatează Cotidianul.
Prefectul Brașovului a tras un tun Armatei
O parte din terenurile Romarm, din care face parte Uzina Mecanică Tohan Zărneşti, au fost "ciordite" la drumul mare de doi italieni, chiar din inima Parcului Industrial Zărneşti, prin contracte oneroase, autentificate nelegal de prefectul Ion Gonţea în calitate de notar. Aceste dezvăluiri, ca şi inculparea lui Gonţea de ÎCCJ sunt prezentate în ediția de astăzi a Jurnalului Naţional.
Copii vânduți pe bucăți
Costel Nour și Benoni Păvăloaie au vrut să-și sacrifice băieții pentru bani de băutură. Cei doi băcăuani din satul Ciuturești au dat scris că pentru 12.000 de euro de căciulă sunt de acord să-și dea vlăstarele, de șase și opt ani, pentru a le fi scoase organele. Nour era dispus să se descotorosească de toți cei șase copii ai săi pentru 70.000 de euro. Cei doi ticăloși s-au bătut chiar între ei, pentru a avea prioritate la vânzare, scrie Ziua.
Canada nu-i mai atrage pe români
Montreal, Toronto, Vancouver sau Ottawa erau, înainte de 2007, destinaţii râvnite pentru românii sătui de sărăcia unei tranziţii interminabile. După aderarea României la UE, ţări precum Spania sau Italia au devenit favorite. Vârful emigraţiei către Canada a fost înregistrat în anul 2002, când 5.688 de români s-au stabilit în această ţară. În 2006, numărul lor a scăzut la 1.787, potrivit cotidianului Adevărul.
Mihaela, acuzată de furt
Mihaela Rădulescu este cercetată de polițiștii Secției 26 pentru furt calificat și este așteptată în zilele următoare să dea cu subsemnatul în fața ofițerilor Biroului de Investigații Criminale. Mai multe amănunte în Cancan.
S-au înmulțit gravizii. Un spaniol va deveni mamă
După americanul Thomas Beatie, un alt bărbat se pregătește să nască. Transsexualul spaniol Ruben Coronado e gravid în două luni și va avea gemeni, anunță Click!
"Nașu" investește în Dubai
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, şi bine-cunoscutul afacerist român Nicu Gheară vor demara cât de curând mai multe proiecte de construcţii în Emiratele Arabe Unite, alături de prinţul miliardar Mohamed al Habtoor, dezvăluie Libertatea.