MENIU

Constantin Lăcătuşu, primul român care a urcat pe cel mai înalt vârf din Groenlanda şi Arctica

Alpinistul Constantin Lăcătuşu a urcat, miercuri, in premieră românescă, pe cel mai înalt vârf din Groenlanda şi Arctica, Gunnbjornsfjeld din masivul Watkins, cu înălţimea de 3.800 de metri, în cadrul proiectului Romanian Eco Greenland Expedition.

Alături de Lăcătuşu, în echipa de alpinişti se mai află sunt doi englezi, un scoţian, un italian şi un ecuadorian.

Potrivit relatărilor telefonice ale lui Lăcătuşu, tabăra de bază a fost instalată pe 1 iunie, la 3000 de metri altitudine şi -20 de grade Celsius. După ce o furtună a împiedicat ascensiunea şi i-a întors pe alpinişti la 200 de metri sub vârf, cucerirea "acoperişului" celei mai mari întinderi de gheaţă din lume a avut loc cu succes şi s-a finalizat cu o dificilă coborâre de 10 kilometri, pe schiuri.

Călătoria va continua cu ascensiunea unui vârf virgin din Munţii Watkins, pe coasta estică a Groenlandei. Ascensiunea va fi realizată fără tabere intermediare, într-un singur efort continuu. Vârful şi traseul optim vor fi alese în funcţie de condiţiile de la faţa locului.

În ultima etapă a proiectului, traversarea completă a calotei glaciare a Groenlandei, programată pentru luna septembrie, Lăcătuşu va pleca împreună cu partenerul său, Cornel Coman. Aceasta va fi o nouă premieră naţională, pe un traseu de 600 de kilometri care va fi parcurs pe schiuri, de la est la vest, pe Cercul Polar de Nord.

Expediţia este filmată şi vor fi efectuate observaţii de teren care să contribuie la cunoaşterea impactului încălzirii globale şi al modificărilor climatice recente asupra reliefului glaciar groenlandez.

Geolog, cameraman şi instructor alpin din Piatra-Neamţ, Constantin Lăcătuşu este românul cu cel mai bogat palmares alpin. A reuşit peste 30 ascensiuni externe în premieră românească, fiind printre altele primul care a ajuns pe Everest, la 8.850 de metri, în 1995. Lăcătuşu mai are în palmares cinci premiere mondiale şi 11 expediţii în Himalaya.