Comasarea claselor cu elevi puţini şi fonduri structurale - soluţiile Ecaterinei Andronescu la lipsa fondurilor pentru salariile din educaţie
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat miercuri seară la Realitatea TV că intenţionează să obţină fonduri structurale pentru formarea profesională a cadrelor didactice. Andronescu a sugerat că problema lipsei fondurilor pentru salarii ar putea fi rezolvată prin comasarea claselor cu elevi puţini şi folosirea profesorilor în activităţi de formare profesională, plătite din bani europeni.
"De la rectificarea negativă, pe care nimeni nu şi-a dorit-o, încerc să găsesc alte soluţii care să readucă o parte din resursele pe care le-a pierdut sistemul", a spus Ecaterina Andronescu.
Aceasta a subliniat că nu vor fi reduse nici salariile şi nici sporurile care se acordă în prezent profesorilor.
Andronescu: Clasele sub efectiv vor trebui comasate
În
ceea ce priveşte găsirea de soluţii pentru reducerea fondurilor de
salarii, Andronescu a spus că, având în vedere că pentru viitorul an
şcolar există multe clase sub efectiv, cu 12-13 elevi într-o clasă,
acestea vor trebui comasate pentru reducerea cheltuielilor de personal.
"Nu sunt interesată ca, în aceeaşi şcoală, să am o clasă de 12 elevi şi
alta de 13 elevi şi să aduc profesori necalificaţi. În acest moment,
sistemul are 12.000 de cadre didactice necalificate şi circa 6.700 de
cadre didactice pensionare. Mai dregrabă să unim cele două clase şi să
avem un învăţământ care să fie deservit de cadre didactice calificate",
a spus Andronescu.
Aceasta a spus că, totuşi, cele peste 18.000 de cadre
didactice, necalificate şi pensionare, nu vor dispărea din sistem, dar că, acolo unde se poate, numărul de dascăli
va fi redus.
Prin proiecte pe fonduri structurale, Ministerul Educaţiei ar putea recupera din sumele pierdute la rectificarea bugetară
Ministrul Educaţiei a găsit o altă soluţie pentru lipsa banilor alocaţi salariilor: "Ne-am îndreptat privirea spre fondurile structurale şi vă mărturisesc că, în următoarea perioadă de timp, vom încerca să construim un proiect strategic pe fiecare judeţ, de circa cinci milioane de euro, pentru formarea profesională a dascălilor", a spus Ecaterina Andronescu.
Aceasta a spus că, începând cu 9 mai, pot fi depuse cereri de obţinere a unor fonduri europene.
Andronescu şi-a exprimat speranţa că, prin proiectele pe fonduri structurale, Ministerul ar putea recupera din sumele pierdute la rectificarea bugetară.
"Oamenii care vor fi formaţi, cu cine îi formăm? Tot cu alţi profesori. Aici, nişte oameni vor fi plătiţi ca să ţină acele cursuri", a spus Andronescu, sugerând că astfel ar putea să menţină în sistem cadrele didactice, pe care le-ar putea plăti din bani europeni.