MENIU

Codurile penal şi civil au provocat controverse prin noutăţile introduse

FOTO: NewsIn

Nici nu au ajuns bine în Parlament, că au şi provocat controverse puternice. E vorba de codurile civil, penal şi de procedură iniţiate de guvern. Luni, comisia parlamentară special înfiinţată pentru dezbaterea lor a analizat primele contestaţii. Organizaţiile non-guvernamentale au fost invitate la o primă discuţie pe marginea codurilor, care, printre altele, dezincrimează prostiţuţia, incestul şi interzic căsătoriile între homosexuali.

Una dintre noutăţile care a pus pe jar ONG-urile apare în proiectul de Cod Civil. E vorba de precizarea clară conform căreia căsătoriile au loc între persoane de sex diferit.

"Există cupluri stabile necăsătorite heterosexuale şi de acelaşi sex ale căror drepturi nu sunt încă reglementate în România şi noul Cod Civil nu rezolvă problema nici prin instituţia parteneriatului civil", a declarat director executiv la Asociaţia Accept.

Controverse au provocat şi prevedereile prin care prostituţia şi incestul sunt dezincriminate. Astfel, incestul nu se mai pedepseşte dacă e liber consimţit şi are loc între persoane adulte.

"Ca membru al Comisiei de cod penal din Parlament vor face acest amendament de reintroducere a articolului care incriminează incestul. Nu ştiu dacă voi obţine sprijinul celorlalţi membri ai comisiei, dar mă voi zbate pentru ca dacă în România, nivelul de cultură ar fi altul şi ar fi alta situaţia, dar câtă vreme aceste cazuri sunt atât de numeroase mai ales în mediul rural. Atunci mă întreb în ce lume trăim?", a declarat deputatul PNL, Alina Gheorghiu.

 

Mai multe articole despre:
Codul Penal incest codul civil Asociaţia Accept