Ciolacu, ANUNȚ înainte de negocierile cu PNL: Cu ce PROPUNERE va merge la Cotroceni
Liderul PSD Marcel Ciolacu a reiterat, astăzi, că va merge cu propunerea de premier la Cotroceni ptentru că "așa este constituțional". "Atât eu, cât și Klaus Iohannis vom respectă Constituția", a mai spus Ciolacu, subliniind că nu au existat până în prezent discuții pe funcții, ci doar "pe măsurile urgențe ce trebuie luate".
"Mergem cu programul de guvernare și cu măsurile pe care considerăm noi că trebuie luate urgent și chiar suntem optimiști. Trebuie să venim cu o soluție și românii noi considerăm că s-au săturat. Noi vom merge cu propunerea de premier la Cotroceni, așa este constituțional.
Nu cunosc aceste detalii. Cu funcția de premier mergi la Cotroceni. Sunt covins că și eu și domnul Iohannis vom respecta Constituția. Vom merge cu o propunere de premier. Nu consider nimic, consider că și eu și domnul Iohannis suntem obligați să respectăm Constituția", a afirmat Marcel Ciolacu.
PNL încearcă să strângă 234 de voturi pentru învestirea unui nou guvern. Drept urmare, liderii PNL se vor întâlni astăzi, de la ora 14:00, cu liderii PSD, pentru a discuta condițiile unei eventuale colaborari. Întâlnirea vine după ce, miercuri, liberalii au discutat și cu foștii parteneri de la USR.
În PNL, opiniile sunt în continuare împărțite. Pe de-o parte sunt cei care doresc refacerea Coaliției, alături de USR și UDMR, iar de cealaltă parte sunt cei care susțin o soluție de compromis cu PSD. Argumentul celor din urmă este că alături de social-democrați ar avea o majoritate mult mai solidă în Parlament.
În cazul primei variante, un guvern PNL-UDMR-USR ar aduna 227 de voturi. O colaborare cu PSD ar însemna 275 de voturi, o susținere care le-ar oferi liberalilor posibilitatea de a evita negocieri suplimentare cu USR sau cu parlamentarii PNL din aripa Orban.
În această situația, însă, liberalii ar putea fi nevoiți să facă unele concesii majore și asta deoarece PSD intenţionează să meargă la discuțiile de la Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis cu propria propunere de premier.