MENIU

China cere Franţei să îi returneze două sculpturi de bronz care ar fi fost furate în 1860

Foto: christies.com

China cere Franţei să îi returneze două sculpturi de bronz din colecţia Yves Saint Laurent, care ar trebui să fie scoase la licitaţie de casa Christie’s, la Paris, pe 23 februarie, deoarece sculpturile ar fi fost furate în 1860, din Palatul imperial de vară.

Sculpturile, care reprezintă un cap de rozătoare şi un iepure, au dispărut în 1860, când forţele britanice şi franceze au intrat în fostul Palat imperial de vară, potrivit agenţiei de presă Xinhua.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ministerului de Externe chinez, Jiang Yu, piesele au fost furate şi scoase din ţară de intruşi şi ar trebui returnate Chinei.

Subiectul celor două sculpturi poate înrăutăţi tensiunile deja existente în relaţia cu Franţa, care au dus la proteste ale chinezilor pentru boicotarea produselor franceze. În decembrie, China şi-a anulat prezenţa la un summit al Uniunii Europene, pentru a protesta faţă de discuţiile dintre preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi Dalai Lama, pe care îl acuză că susţine separatismul tibetan.

Cele două sculpturi din bronz, cu o valoare estimată de 8-10 milioane de euro, vor fi scoase la licitaţie în perioada 23 - 25 februarie, la Paris, împreună cu alte piese din colecţia Saint Laurent.

Sculpturile datează din Dinastia Qing. Potrivit ghidului Christie's, piesele rare şi foarte importante au fost făcute pentru fântâna Zodiac din Palatul imperial de vară. Sculptura care reprezintă un cap de rozătoare are o înălţime de 30 de centimetri şi 40 de centimetri lungime, iar cea care reprezintă iepurele are 45 de centimetri înălţime şi 35 de centimetri lungime.
Mai multe articole despre:
Franţa China bronz sculpturi Yves Saint Laurent