MENIU

Chiar dacă nu sunt plătite de şapte luni, handbalistele de la Rulmentul au ajuns în semifinalele Cupei EHF

Foto: NewsIn

Ca şi fotbaliştii de la Rapid, şi handbalistele de la Rulmentul Braşov stau prost cu banii. Neplătite de şapte luni, fetele de la Rulmentul au jucat sâmbătă în semifinalele Cupei EHF cu echipa spaniolă Itxako.

De mai bine de o jumătate de an, fetele antrenate de Herbert Muller joacă handbal pe gratis. Chiar dacă au buzunarele goale, jucătoarele de la Rulmentul au ajuns în semnfinalele Cupei EHF. Rulmentul dispută prima manşă sâmbătă în Spania, cu Itxako de la ora 19.

"Îmi doresc foarte mult să joc finala şi de data asta chiar să o câştig, am jucat a opta finală şi ar fi cazul să şi câştig una. Dacă am mers până acum aşa nu mai contează, vrem să luăm şi bani, dar până la urmă cu şansa să joci o semifinală în EHF nu te întâlneşti în fiecare an", a declarat Simona Gogârlă.

Rivali în campionat, antrenorul Rulmentului, Herbert Muller îl susţine pe Radu Voina şi jucătoarele sale în primul meci al Oltchimului din semifinala Ligii Campionilor.

"Eu ţin pumnii ca fetele de la Oltchim să ajungă în finală, mai ales că au noroc că Pilova lipseşte", a spus Muller.

 

Mai multe articole despre:
handbal feminin Rulmentul Oltchim Cupa EHF