Lidl România este recunoscută și anul acesta drept o companie care le oferă angajaților săi un mediu de lucru atractiv și joburi stabile
Și anul acesta, Lidl România primește prestigioasa certificare „Top Employer” pentru calitatea mediului de lucru oferit angajaților și pentru oportunitățile existente de dezvoltare personală și profesională a acestora. Compania a înregistrat punctaj maxim în ariile ce cuprind Strategia de Business (100%) și Etică și Integritate (100%) și punctaje aproape de maxim la categoria Brand de Angajator (99,44%), care urmărește indicatorii ce se referă la îmbunătățirea constantă a experienței oferită candidaților, încă din etapa de aplicare până la angajarea propriu-zisă.
Pe lângă pachetele salariale peste media pieței și condițiile foarte bune de muncă, oportunitatea de a construi o carieră în companie indiferent de poziție sau departament are un rol substanțial în poziționarea companiei drept unul dintre cei mai dezirabili angajatori din România.
Mai mult, anul acesta, Lidl a obținut această certificare și la nivel european, dar și în toate țările în care are magazine.
În fiecare an, Institutul independent Top Employers Institute certifică cei mai buni angajatori din lume. Lidl România este certificat ca fiind un angajator de top pentru a opta oară consecutiv și se numără printre cei mai buni angajatori din România. Anul acesta Lidl a obținut punctaje maxime și aproape de maxim la mai multe categorii. Punctajul de 100% a fost obținut în arii precum Strategia de Business, care atestă importanța politicilor și strategiilor de resurse umane în strategia generală a companiei, dar și a comunicării strategiei organizaționale într-un mod transparent tuturor grupurilor de angajați, oferindu-le posibilitatea de a oferi feedback. În aceeași măsură a fost evaluat și indicatorul Etică și Integritate, unde Lidl a obținut tot un punctaj de 100%. Rezultatul confirmă responsabilitatea pe care Lidl și-o asumă față de angajați, prin modul în care asigură respectarea drepturilor privind remunerația, programul de lucru și oferirea de șanse egale tuturor membrilor echipei, indiferent de sex, vârstă, naționalitate sau apartenență la un anumit grup social.
Rezultate excepționale au fost înregistrate și la categoria denumită de Top Employer Brand de angajator, unde Lidl a obținut un scor de 99,44%. De-a lungul timpului, compania și-a îmbunătățit constant strategia de recrutare și de selecție, concentrându-se pe îmbunătățirea experienței oferită candidaților, încă din etapa de aplicare până la angajarea propriu-zisă. În plus, pentru a atrage cele mai potrivite talente în companie, Lidl și-a adaptat cu consecvență politicile și procesele de HR la contextul pieței – de exemplu prin prezența puternică a brandului pe rețelele sociale și nu numai.
Mai mult, în 2024, Lidl a primit pentru prima dată renumita certificare Top Employer în toate cele 31 de țări în care are magazine și a primit, de asemenea, certificarea „Top Employer Europe” pentru a șaptea oară.
„Mă bucur că anul acesta Lidl a fost desemnat Top Employer în toate țările în care suntem prezenți, dar mai ales, că Lidl România a obținut această certificare pentru al optulea an consecutiv. Faptul că, în urma unui proces de audit riguros, obținem această certificare de atât de mult timp, arată efortul și angajamentul nostru susținut de a fi cea mai bună alegere pentru toți colegii din companie. Pentru noi, Lidl, este foarte important că oferim joburi stabile și, totodată, creăm cel mai bun mediu de lucru în care toți colegii se bucură de oportunități de dezvoltare, beneficiile muncii în echipă și de avantajele care vin odată cu munca într-o echipă înalt performantă ”, spune Ionela Sulugiuc, Director Național de Resurse Umane Lidl România.
Companiile care sunt certificate de Top Employers Institute ca Angajatori de Top și-au luat angajamentul de a pune oamenii în centrul activității de business și de a le oferi angajaților un mediu de lucru excepțional. Institutul Top Employers analizează companiile pe baza informațiilor furnizate de acestea în cadrul unui chestionar ce privește cele mai bune practici în domeniul resurselor umane. Acesta are la bază 20 de criterii de evaluare, structurate în 6 categorii, și evaluează aspecte precum managementul resurselor umane, mediul de lucru, procesul de recrutare, oportunitățile de dezvoltare oferite angajaților, bunăstarea angajaților și diversitatea & incluziunea la locul de muncă.
Ce înseamnă certificarea Top Employer
Pentru Lidl, un mediu de lucru atractiv înseamnă că angajații se pot dezvolta în permanență în funcție de potențialul lor, precum și o relație echilibrată între viața profesională și cea privată.
David Plink, directorul general al Institutului Angajatorilor de Top, spune: „Vremurile excepționale scot la iveală ce este mai bun în oameni și organizații. Și asta este ceea ce am văzut anul acesta în programul nostru de certificare pentru Angajatori de Top 2024: performanțe excepționale ale angajatorilor de top certificați. Acești angajatori au demonstrat întotdeauna că le pasă de dezvoltarea și bunăstarea angajaților lor. În acest fel, ei contribuie împreună la dezvoltarea piețelor muncii. Suntem mândri să anunțăm și să sărbătorim grupul din acest an al angajatorilor de top centrați pe oameni: Angajatori de Top 2024".
Despre Institutul Top Employers
Institutul Top Employers este autoritatea globală de certificare a condițiilor excepționale de muncă oferite angajaților, ajutând astfel la accelerarea bunelor practici pentru a îmbogăți universul muncii. Prin programul de certificare al institutului Top Employers, companiile participante pot fi validate, certificate și recunoscute ca angajator preferat. Institutul a fost înființat în urmă cu peste 30 de ani, iar anul acesta a certificat 2.300 de organizații din 122 de țări/regiuni. Împreună, angajatorii certificați au un impact pozitiv asupra vieții a peste 9.000.000 de angajați din întreaga lume.
Despre Lidl România
Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Germania și Europa. Lidl operează în prezent peste 12.200 de magazine și peste 220 de centre logistice și depozite în 31 de țări.
Lidl este un smart discounter care le oferă clienților produse cu cel mai bun raport calitate-preț. În spatele serviciilor și operațiunilor din magazine și centrele logistice stau simplitatea și orientarea către eficiență. Design-ul și structura proceselor standardizate sunt asigurate de către Lidl Stiftung, cu sediul central la Neckarsulm.
În prezent, Lidl are aproximativ 376.000 de angajați, dintre care peste 12.000 în România, unde retailer-ul german are deschise peste 350 de magazine și 6 centre logistice. Dinamismul din activitățile de zi cu zi, rezultatele durabile și corectitudinea în cooperarea profesională construiesc mediul de lucru pentru Lidl ca angajator, peste tot pe Glob.
În toate domeniile sale de activitate, Lidl este o companie care acționează cu responsabilitate față de oameni, societate și mediu. Pentru Lidl, sustenabilitatea este metoda prin care își îndeplinește, zi de zi, promisiunea cu privire la calitate.