MENIU

Cererea de sancţionare a Robertei Anastase a fost depusă la Comisia Juridică de Disciplină şi Imunităţi

Foto: NewsIn

Cererea de sancţionare a Robertei Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, a fost depusă la Comisia Juridică de Disciplină şi Imunităţi. Este invocat "comportamentul abuziv" pe care Anastase l-ar fi avut în ultima şedinţă de plen.

PNL şi PSD au depus o plângere la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor împotriva Robertei Anastase pentru "comportamentul abuziv", pe care aceasta l-ar fi avut în ultima şedinţă de plen, unde s-au discutat rapoartele Udrea şi Ridzi.

Vicepreşedintele PNL, Eugen Nicolăescu, a anunţat miercuri că vor solicita suspendarea Robertei Anastase pentru 30 de zile.

"Vă solicităm să constataţi abaterile deosebit de grave şi abaterile grave repetate săvârşite de doamna deputat Roberta Alma Anastase, preşedinte al Camerei Deputaţilor şi să propuneţi sancţionarea sa, (...)respectiv interzicerea de a participa la lucrările Camerei Deputaţilor pe o perioadă de 30 de zile", se arată în solicitarea PNL şi PSD.

Preşedintele Camerei Deputaţilor poate fi revocat, înainte de expirarea mandatului, cu votul majorităţii deputaţilor, conform regulamentului Camerei Deputaţilor. Vezi aici procedura