MENIU

Centrele "La Pedale" îşi închid porţile pentru iarnă

Foto: Primaria Sectorului 1

Centrele "La Pedale" din Parcurile Kiseleff şi Herăstrău se închid începând de duminică, 15 noiembrie, pentru o binemeritată hibernare pe perioada iernii. Ele urmează să fie redeschise în primăvara anului viitor, din primele zile însorite ale lui 2010.

"La Pedale" este primul sistem gratuit de bike-sharing din România, organizat de Primaria Sectorului 1 și Asociaţia Green Revolution. Prin proiectul "La Pedale" au fost puse la dispoziţia publicului 150 de biciclete verzi, în trei modele - pentru copii, adolescenţi şi adulţi.

"Încă de la început am promovat mersul pe bicicletă întrucât dorim să-i convingem pe bucureşteni să facă mai multă mişcare şi să adopte un mod de viaţă sănătos. Prin activitate fizică practicată în mod organizat, copiii noştri se dezvoltă armonios şi sănătos și îşi întreţin o stare optimă de sănătate" a declarat Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.

De pe 26 august, de la deschiderea celor două centre, au fost semnate peste 28.000 de contracte de dare în folosință, media pe zi fiind de 300. Sute de persoane au închiriat zilnic bicicletele verzi, care au fost folosite și de 4-5 ori pe zi.  

Clienţii fideli ai centrelor s-au dovedit a fi copiii şi adolescenţii, care s-au bucurat de pedalat în fiecare zi a vacanţei, dar şi în timpul școlii, după cursuri. În zilele din timpul săptămânii, orele după-amiezii au fost cele mai aglomerate, iar în weekend, bicicletele "La Pedale" au fost  "exploatate" la maximum la orice oră din zi.

"Nu cred că există un proiect care să ne fi adus mai multă satisfacţie, dar şi bătaie de cap. Am muncit mult, dar a meritat. Motiv pentru care, la anul, vrem să dezvoltăm proiectul şi să ajungem la 1000 de biciclete. Suntem încântaţi de cum a evoluat proiectul în cele trei luni şi îi mulţumim partenerului nostru - Primăria Sectorului 1 şi, în mod special, primarului Andrei Chiliman", a declarat Corneliu Belciug, director de programe Green Revolution.

Inițiativa "La Pedale" a avut ca scop și educarea responsabilității civice a bucureștenilor. Cu câteva excepții, majoritatea dintre ei au înțeles că, dacă au grijă de biciclete, se vor putea bucura de ele și a doua oară.