MENIU

Cele trei lucruri pe care să nu le faci niciodată într-un aeroport

Aeroportul este gazda unor sentimente care mai de care mai variate - de la oameni de afaceri grăbiți și nervoși de anunțul că avionul lor va pleca mai târziu decât trebuia, la călători veseli că pleacă în vacanță și călători emoționați că-și vor revedea, în sfârșit, familia și prietenii dragi. Indiferent în ce categorie te situezi, evită să faci aceste trei lucruri.

Nu dormi

Dacă ațipești ”doar cinci minute” poți adormi de-a binelea și poți pierde zborul. De asemenea, poți rămâne fără portofel, geantă și alte bunuri și ultimul lucru pe care vrei să-l faci când pleci în vacanță este să umbli pe la Poliție pentru a ți le recupera.

Nu te îmbăta

Pe lângă necesitatea de a-ți păstra mintea limpede pentru a face față modificărilor de ultimă oră, vei fi privit lung de toți ceilalți pasageri și vei intra în atenția stewardeselor care te vor considera un potențial pericol pentru călători.

Nu-ți pierde calmul

Nu te așeza în fața porții de îmbarcare cu o oră înainte ca acestea să se deschidă, plimbându-te nerăbdător. Îi vei deranja pe angajații aeroportului.

Mai multe articole despre:
aeroport