CCR discută astăzi contestaţiile privind numărul voturilor din teritoriu
Magistraţii Curţii Constituţionale s-au întrunit astăzi pentru a verifica dosarele primite de la Biroul Electoral Central. Este vorba de procesele verbale privind numărul voturilor din teritoriu. Magistraţii au specificat faptul că doar în şedinţe ulterioare vor analiza contestaţiile de la PSD.
\"În cursul zilei, s-au constituit colective de lucru formate din judecători şi magistraţi asistenţi pentru examinarea dosarelor primite de la BEC în vederea validării rezultatelor alegerilor prezidenţiale din 6 decembrie. În şedinţe ulterioare, urmează a fi examinate contestaţiile formulate cu privire la aceste alegeri\", se arată în comunicatul CCR.
Senatorul PSD Dan Şova a declarat că dimineaţă partidul nu primise vreo comunicare de la CCR privind termenul la care se discuta contestaţia depusă marţi. Curtea Constituţională a primit şi a înregistrat, miercuri seara, procesul-verbal final privind rezultatul alegerilor prezidenţiale de duminică, trimis de Biroul Electoral Central, au confirmat reprezentanţii instituţiei. Candidatul şi preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat că va accepta decizia Curţii Constituţionale indiferent care va fi aceasta.