MENIU

Caniculă în Câmpia de Vest, Câmpia Română şi estul Moldovei începând de astăzi

Foto: RTV

Astăzi, canicula se instalează în Câmpia de Vest, Câmpia Română şi estul Moldovei. 36 de grade va fi maxima termică la Timişoara, Drobeta Turnu Severin, Călăraşi şi Galaţi.

Foarte cald va fi însă şi în restul ţării, chiar dacă maximele nu ajung la 35 de grade. Despre ploaie nu poate fi vorba, şi nici nori care să mai umbrească nu vor fi prea mulţi. În Capitală va fi soare toată ziua de joi şi circa 35 de grade la orele amiezii.

Vineri, încălzirea continuă. Aria cu vreme caniculară se extinde şi cuprinde aproape toată ţara. În sud-vestul ţării, Lunca Dunării şi izolat în Moldova se vor atinge 37 de grade. Chiar şi în depresiunile din estul Transilvaniei şi pe litoral vor fi maxime mai mari de 30 de grade. La Miercurea Ciuc vor fi 31 de grade, iar la Constanţa 32. În Capitală va fi şi mai cald decât joi, 36 de grade vor fi la amiază, soare şi vânt liniştit.

Sâmbătă situaţia va fi la fel şi abia duminică ne putem aştepta la sfârşitul acestei perioade deosebit de calde.

Mai multe articole despre:
meteo ploaie vreme canicula temperaturi