Campanie de vaccinare anti-HPV amânată la Brașov
Noua campanie de vaccinare anti HPV a fetiţelor de clasa a VI-a şi a VII-a, ce ar fi trebuit să înceapă luni, nu începe la timp. Motivul? Ministerul Sănătăţii nu a trimis încă nici un răspuns în ţară, aşa că pentru moment nu se ştie încă nimic despre dozele de vaccin, nici câte, nici când vor sosi.
Deşi Direcţia de Sănătate Publică Braşov a trimis Ministerului Sănătăţii situatia cu fetitele care pot fi imunizate împotriva HPV, dozele de vaccin nu ajuns în Braşov.
Reprezentnaţii DSV susţin că nu ştiu câte doze va trimite Ministerul în Braşov, având în vedere că nu toţi părinţii celor peste 5000 de fetiţe vor fi de acord cu vaccinarea. În judeţul Braşov, în clasele a VI-a şi a VII-a, sunt înscrise 5276 de fete.
Campania de vaccinare, aşa cum fusese stabilită în urma sondajului, trebuia să înceapă, oficial, luni, în cursul acestei săptămâni urmând să le fie administrată elevelor prima doză de vaccin.