MENIU

Câinele erou din Irak, forţat de autorităţile britanice să rămână acolo

Foto: PA
Foto: PA
Foto: PA

Autorităţile britanice au refuzat să îl aducă acasă pe Sandbag, câinele erou care a servit Marea Britanie alături de militari, în ciuda celor 6.000 de oameni care au semnat petiţia.

Sandbag a trăit cu personalul militar la baza din Um Qasa, lângă Basra. Militarii spun despre căţel că le-a adus noroc în timp ce patrulau. Se spune că eroul cu patru labe a supravieţuit după ce a fost împuşcat de cinci ori.

După ce a fost anunţată retragerea trupelor, lumea a început să se teamă că Sandbag va fi omorât de irakieni sau de câinii locali.

Peste 6.000 de oameni au semnat o petiţie cerând să i se acorde refugiu lui Sandbag. Căţelul are chiar şi pagina sa de Facebook.

Speranţele s-au năruit când Guvernul britanic a confirmat că Sandbag şi companionul său, pisica Hesco, vor rămâne în Irak.

Baza militară unde locuiau cei doi a fost lăsată americanilor, iar aceştia au promis că vor avea mare grijă de cei doi.

Sandbag (Geantă de nisip) a primit acest nume pentru blăniţa sa aurie. Un adevărat câine militar, el iubeşte elicopterele şi merge în patrulă cu trupele din armată. Căţelul s-a născut lângă baza militară şi a fost dus la vaccinare de către soldaţi, primind chiar şi o zgardă.

Pisica Hesco şi-a primit numele după pereţii umpluţi cu nisip pe care îi place să doarmă.
Mai multe articole despre:
Irak Marea Britanie guvern militari erou câine pisică bază