MENIU

Bugetul Culturii pe 2010 însumează doar 68,28% din cel aferent anului 2008

Pentru 2011, se estimează că banii Culturii vor ajunge la peste un miliard de lei

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional va dispune, în 2010, de 689.264 lei, ceea ce înseamnă 68,28% din bugetul anului 2008, şi cu 3,26% mai puţin decât în execuţia preliminată pe 2009, potrivit proiectului de buget pe anul viitor, trimis la Parlament.

Cheltuielile de personal scad de la 31.039 lei, cât se menţionează în execuţia preliminată pe 2009, la 29.267 lei în 2010, ceea ce înseamnă cu 5,72% mai puţin.

Potrivit componenţei sistemului de finanţare, Cultura este un domeniu dependent, în cea mai mare măsură, de bugetul de stat: 98,8% este ponderea acestuia, în timp ce veniturile proprii reprezintă doar 1,2%.

Pentru 2011, se estimează că banii Culturii vor ajunge la peste un miliard de lei, după cum se arată tot în proiectul de buget pe anul viitor.

Ministerul nu mai cuprinde şi Cultele, care vor fi coodonate de un secretariat de stat direct aflat în subordinea premierului.

Potrivit vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, conducerea Parlamentului a stabilit programul de adoptare a bugetului de stat pe anul 2010 până pe 15 ianuarie, iar dezbaterea acestuia în plenul reunit va începe la data de 11 ianuarie, într-o sesiune extraordinară. Depunerea amendamentelor de către parlamentari se va face între 4 şi 7 ianuarie. După aceea, proiectul de buget intră în dezbatere în comisiile avizatoare şi în cele de specialitate pentru elaborarea raportului până pe 10 ianuarie.