Box: Rudel Obreja a fost suspendat trei ani şi jumătate de Comisia de Disciplină a AIBA
Preşedintele FR Box, Rudel Obreja, a fost suspendat pentru trei ani şi jumătate de Comisia de Disciplină a Federaţiei Internaţionale de Box Amator (AIBA), în urma scandalului iscat la Olimpiadă, şi nu va mai putea reprezenta forul român în competiţii oficiale.
Oficialul român este convins însă că nu va avea câştig de cauză nici la Comisia de Apel a AIBA. "Comisiile sunt controlate de ei, aşa că nu cred că voi câştiga acolo. Ce este ciudat e faptul că deja m-au înlocuit din funcţia de vicepreşedinte a AIBA cu rusul Murov, deşi decizia nu este încă definitivă, pentru că mai am dreptul de a contesta. Dacă şi Tribunalul de la Lausanne spune că nu ai voie să vorbeşti, atunci nici nu aş vrea să mă mai întorc într-o asemenea lume. Oricum, eu nu accept să fiu suspendat pentru aşa ceva", a explicat acesta.
În cazul în care decizia rămâne definitivă, preşedintele Federaţiei Române de Box nu va mai avea voie să participe la nicio acţiune organizază de AIBA, indiferent de calitatea sau funcţia pe care o va avea.
Rudel Obreja susţine că nu este singura victimă a actualei conduceri a AIBA, oferind mai multe exemple concrete. "Pe reprezentantul Ucrainei l-au suspendat cinci ani pentru o declaraţie oferită la o televiziune din ţara sa, la fel ca şi pe cel din Thailanda sau pe cel din Filipine. Federaţia din Grecia a fost de asemenea exclusă pentru că a trimis o scrisoare către Jacques Rogue, prin care îşi manifestau nemulţumire faţă de actuala conducere. În acest moment, conducerea manipulează cum doreşte totul", a conchis preşedintele Federaţiei Române de Box.
În timpul Jocurilor Olimpice de la Beijing, Rudel Obreja, care ocupa funcţia de delegat tehnic al turneului de box, a fost acuzat de tentativă de manipulare a arbitrilor şi suspendat imediat. Decizia luată de conducerea AIBA a venit la doar câteva minute după ce Obreja a organizat o conferinţă de presă în care a dezvăluit nereguli care s-au făcut la turneul olimpic în ceea ce priveşte modalitatea de delegare a arbitrilor. Oficialul român nici nu a fost lăsat să încheie conferinţa de presă de oficialii AIBA, care i-au tăiat sunetul şi l-au evacuat din sală.