Botaniştii britanici au alcătuit prima "bancă de seminţe" a planetei
Mai mulţi botanişti britanici au anunţat că au reuşit să colecteze seminţe de la 10% dintre plantele cele mai puternic ameninţate de dispariţie de pe planetă, în cadrul primei etape a unei "bănci de seminţe" de mari dimensiuni, destinată prezervării biodiversităţii mondiale, relatează AFP.
"Reuşita pe care o celebrăm este extraordinară şi la un nivel nemaiîntâlnit până acum în ce priveşte conservarea biodiversităţii planetei. Într-un moment în care ne îngrijorăm tot mai tare de pierderea biodiversităţii şi a încălzirii climatice, Banca de seminţe a mileniului este un veritabil mesaj de speranţă şi o resursă vitală într-o lume nesigură", a explicat profesorul Stephen Hopper, director al grădinilor botanice regale.
Grădinile regale şi-au stabilit un nou obiectiv, respectiv să adune 25% din plante până în 2020. "Nevoia unei asemenea asigurări vii nu a mai fost vreodată atât de importantă", a mai precizat Hopper.
Între 60.000 şi 100.000 de specii de plante sunt ameninţate cu dispariţia, reprezentând un sfert din toate speciile planetei, cu precădere din cauza tăierii pădurilor, potrivit responsabililor grădinilor regale. Din 2000, mai mult de 3,5 miliarde de seminţe au fost colectate în recipiente etanşe puse în seifuri la temperatură controlată.
Mai multe articole despre:
bancă
pământ
planetă
dispariţie
colectare
plantă
specie
seminţe
conservare