Boc spune că priorităţile Guvernului sunt infrastructura şi absorbţia fondurilor comunitare
Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, că priorităţile Guvernului României sunt investiţiile în infrastructură şi absorbiţia fondurilor europene.
Premierul a făcut aceste declaraţii, sâmbătă dimineaţa, la o întrunire cu autorităţile locale şi judeţene din Bistriţa-Năsăud. "România are acum şansa de a spera la o creştere economică, de a opri căderea economică generată de criză şi de a reporni motoarele economiei prin cel puţin două domenii majore: domeniul infrastructurii şi cel al absorbţiei fondurilor comunitare, care sunt priorităţi majore", a spus Boc, adăugând că subiectul discuţiilor cu autorităţile din Bistriţa-Năsăud va fi despre proiectele de investiţii care sunt derulate în Bistriţa-Năsăud atât din fonduri guvernamentale, cât şi din fondurile bugetelor locale.
"Obiectivul nostru este să asigurăm cei 20% pe care îi avem prevăzuţi în buget pentru a fi investiţi în infrastructură şi care ajută, oarecum, economia în condiţiile în care mediul privat are nevoie de comenzi până se reintră în normalitate", a spus premierul.
În privinţa fondurilor comunitare, absorbiţia lor este prioritară. "E vorba de cele 30 de miliarde de euro care au început să vină în România. Pentru asta trebuie proiecte care să fie implementate. Este în mâinile noastre şi ale dumneavoastră şansa de a aduce aceşti bani în România. Acum sunt câteva proiecte în derulare, cum este măsura 322 cu 31 iulie a.c. termen de depunere finală a proiectelor.
Este cea mai consistentă sesiune de depunere de proiecte, peste 700 de milioane de euro vor fi alocaţi. Este ultima pentru că am adus toţi banii din 2013 în 2009 tocmai pentru a realiza o infuzie de bani europeni în 2009 şi în 2010 când probabil vor intra în lucru aceste proiecte", a declarat Emil Boc în deschiderea întrunirii cu autorităţile din Bistriţa-Năsăud.