Boc: Politica internă a Republicii Moldova ţine de suveranitatea statului moldovean
Politica internă a Republicii Moldova ţine de suveranitatea statului moldovean, iar România a fost şi va fi un susţinător al dimensiunii europene a acestui stat, a declarat marţi premierul Emil Boc.
"România a fost şi va fi un susţinător al dimensiunii europene a Republicii Moldova, în sensul ca viitorul Republicii Moldova să fie în UE, aceasta a fost politica noastră constantă. Evident, partea de politică internă ţine de suveranitatea statului moldovean", a declarat Boc la postul public de radio, întrebat dacă evenimentele recente afectează "traseul european" al acestui stat.
Anunţarea rezultatelor alegerilor parlamentare care au avut loc duminică în Republica Moldova a fost urmată de proteste din partea populaţiei, care au culminat cu incendierea sediilor Preşedinţiei şi Parlamentului şi ciocniri cu poliţia, soldate cu răniţi.
Mii de tineri au ieşit în stradă începând de luni, pentru a protesta faţă de rezultatul alegerilor din 5 aprilie, care a consfinţit o victorie zdrobitoare a Partidului Comuniştilor, aflat de opt ani la putere.