MENIU

Boc: Executivul intenţionează să ia măsuri ca preţul medicamentelor să se bazeze "pe cele mai mici preţuri din UE"

Foto: NewsIn

Premierul Emil Boc a declarat, la ceremonia de absolvire de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj, că Executivul intenţionează să ia măsuri ca preţul medicamentelor să se bazeze "pe cele mai mici preţuri din UE" şi să intrducă tichetele de sănătate.

"Sunt poate cele mai dificile vremuri pe care le trăim după 1989, datorită unul complex de factori interni şi externi, legaţi de criza economică. Am însă optimismul că, deşi e mai greu anul acesta, putem avea speranţa că o vom duce un pic mai bine începând cu anul viitor, că dacă astăzi şi mâine vom rămâne solidari şi vom face ceea ce trebuie pentru această ţară, astăzi, vom putea spera ca ziua de mâine să fie mai bună, zi mai bună şi în privinţa sănătăţii, pentru că sunt câteva lucruri pe care Guvernul şi-a propus să le facă. În primul rând e vorba de procesul de descentralizare, prin care spitalele vor trece în subordonarea autorităţilor locale. De asemenea, reforma medicamentului, în sensul că preţul la medicamente să fie aşezat pe baze corecte, să fie bazat pe cele mai mici preţuri din UE, şi, nu în ultimul rând, de ceea ce înseamnă, în acest moment, introducerea tichetelor de sănătate, un proiect de reformă, cred eu, care este aşteptat de lumea medicală românească, şi care, sunt convins, că îşi va arăta eficeinţa în perioada următoare", a spus Boc, la ceremonia de absolvire a celei de-a 60-a promoţii a Universităţii de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu", transmite corespondentul NewsIn.

Premierul le-a spus absolvenţilor că începutul carierei sale în administraţia publică locală a coincis cu momentul în care actualii absolvenţi au început facultatea. "Am început oarecum împreună, dumneavostră eraţi în anul I din faculctate când am devenit primar al municpiului Cluj-Napoca", a spus premierul.

Mai multe articole despre:
preţuri medicină Emil Boc medicamente