MENIU

BNR a stabilit un curs oficial de 4,21 lei pentru un euro

Foto: pachd.com
Potrivit lui Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR,modificarea cursului valutar este una benefică pentru piaţă

BNR a stabilit vineri un curs oficial de 4,21 lei pentru un euro. Este cea mai mare valoare atinsă de euro în istoria sa.

Moneda europeană a început ziua în forţă şi a ajuns la un nou maxim istoric, tranzacţionându-se cu peste 4,22 lei pe piaţa interbancară. Euro a fost cotat joi de BNR la 4,138 lei.

Leul începe noul an mai prost decât l-a încheiat pe cel trecut. De altfel, specialiştii ne avertizează că anul 2009 va fi extrem de zbuciumat pentru moneda naţională.

Potrivit lui Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, modificarea cursului valutar este una benefică pentru piaţă, pentru că astfel se diminuează presiunile inflaţioniste.

"Este o binefacere faptul că, la noi, rata de schimb leu - euro se mişcă, pentru că acest cazan fierbe şi presiunile inflaţioniste fac parte din acest conţinut în fierbere al cazanului. Dacă nu ar fi cursul care să defuleze, să facă să evacueze ceva din această presiune, ar plesni cazanul", a spus Vasilescu. 

Istoria monedei europene

Moneda europeană şi-a făcut intrarea pe piaţă la sfârşitul lui 1998, iar primele cotaţii au fost stabilite de BNR la 4 ianuarie 1999. Atunci un euro, valora 13.062 lei vechi.

În primele 12 luni din 1999, leul a pierdut mai mult de 50 de bani în faţa monedei unice.

În 2000, euro a început anul la 18.863 lei vechi şi l-a terminat la 24.118 lei. Cea mai mare valoare atinsă de moneda europeană în raport cu leul de la intrarea pe piaţa românească, s-a înregistrat pe 6 ianuarie 2004, când un euro era 41.400 de lei.

Anii care au urmat au adus cu ei urcuşuri şi coborâşuri pe piaţa financiară. În 2008, cotaţia BNR a pornit de la 3,59 lei în ianuarie, a ajuns la 3,47 lei în august, când s-au întors în ţară „căpşunarii”, iar odată cu criza financiară, leul a intrat pe o pantă descendentă şi a încheiat anul la un curs de 3,99 lei. În prima săptămână a acestui an, euro a sărit de 4,13 lei. 

Mai multe articole despre:
BNR euro leu curs de schimb