MENIU

Becali îşi petrece Paştele după gratii. Cererile de eliberare se vor judeca pe 21 aprilie

Foto: NewsIn

Gigi Becali îşi va petrece Paştele în arest. Cererile de eliberare sub control judiciar depuse astăzi de avocaţii săi vor fi discutate abia pe 21 aprilie.

Val de cereri de eliberare în cazul Gigi Becali. Avocaţii omului de afaceri au depus o nouă cerere în care solicită eliberarea lui Becali sub control judiciar, pe motiv că este şeful clubului Steaua, deci persoană publică, şi nu se poate sustrage în vreun fel urmăririi penale.  Asta în condiţiile în care, în această dimineaţă, apărătorii omului de afaceri au depus o altă cerere.

Patronul clubului arată, prin cererea depusă la Judecătoria Sectorului 1, că desfăşurarea urmăririi penale cu el aflat în stare de libertate nu ar fi împiedicată, "în condiţiile în care sunt o persoană publică, sunt preşedinte de partid, sunt preşedintele Clubului Steaua sunt căsătorit şi am trei copii minori în întreţinere".

O a treia cerere de eliberare, pe motiv că Becali este candidat eligibil la alegerile pentru Parlamentul European, a fost retrasă de avocaţii omului de afaceri.

Avocatul Gheorghiţă Mateuţ a depus, astăzi, o primă cerere de eliberare provizorie sub control judiciar pentru Gigi Becali, care va fi luată în discuţie de Judecătoria Sectorului 1 pe 21 aprilie. Cererea a fost depusă prin fax, din cauza protestului grefierilor.

Dosarul a fost repartizat aleatoriu la acelaşi magistrat care a judecat cererea de revocarea a arestării finanţatorului Stelei respinsă marţi. Astfel, judecătoarea Valentina Tatu ar putea să facă cerere de abţinere, dacă Becali a invocat aceleaşi motive pentru eliberarea sa ca în cererea de marţi.

Judecătoria Sectorului 1 a respins, marţi, cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de Gigi Becali, hotărârea fiind definitivă.

Gigi Becali a fost reţinut de procurori, pe 2 aprilie, la ora 13.00, împreună cu alte patru persoane, ulterior, fiind reţinută o a şasea persoană.

Acuzat de săvârşirea a trei infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, Gigi Becali a fost, apoi, arestat preventiv, pe 3 aprilie, de către magistraţii Judecătoriei Sectorului 1.

Mai multe articole despre:
proces Gigi Becali tribunal cerere Paşte news alert