MENIU

Băsescu: Tot timpul am fost sigur că Mircea Geoană nu mă poate bate

Traian Băsescu e optimist: speră să mai stea cinci ani la putere

Prezidenţiabilul PD-L s-a declarat convins că nu va fi învins de candidatul PSD la preşedinţie.

\"Imaginaţi-vă ce se întâmpla cu procentele lui dacă aveam trei întâlniri. Nu am nimic cu Mircea Geoană ca om care nu ar putea să deţină o funcţie. Dar el nu ştie care e funcţia la care se poate opri. Nu am avut niciun dubiu că ar putea să mă bată. El poate fi numit, dar nu poate fi ales. Pentru că pentru asta trebuie multă trudă\",a spus Băsescu la OTV.

Prezidenţiabilul PD-L nu vede cu ochi buni viitorul lui Geoană, deşi spune că aceasta ar putea rămâne preşedintele PSD: \"La Mircea Geoană este clar că nu este un preşedinte care a cucerit puterea în partid prin voturi date de congres, ci prin voturi date de grupuleţe. El s-a făcut întâi preşedinte prin jocurile grupurilor de interese din partid şi apoi a vrut să confirme.\"

Preşedintele a povestit la OTV şi ce a făcut cu cărţile primite cadou joi seară de la Geoană. A scăpat de ele. \"Nu le-am dus acasă. Şi nici în birou nu le-am dus. Să fie duse cât mai departe. Dacă am fost public politicos, nu am ştiut cum să scap cât mai repede de ele.\"